Iranul anunţă ‘progrese semnificative’ în discuţiile de la Viena

Publicat:

Discuţiile de la Viena cu privire la revigorarea acordului nuclear din 2015 între Iran şi puterile mondiale au făcut “progrese semnificative”, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Saeed Khatibzadeh, într-un briefing de presă săptămânal, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Separat, Ali Shamkhani, principalul oficial de securitate al Iranului, a declarat că discuţiile cu negociatorii europeni sunt în curs şi urmează să continue, în timp ce negocierile cu Statele Unite nu sunt pe ordinea de zi întrucât ele nu ar fi sursa “niciunui progres”.


Citeşte şi: Pfizer RENUNŢĂ la cererea de aprobare a vaccinului său în India – Black News

Discuţii indirecte între Teheran şi Washington au fost purtate la Viena din aprilie, pe fondul temerilor legate de progresele nucleare ale Teheranului, văzute de puterile occidentale ca ireversibile dacă nu se încheie un acord în curând.

“Nimic nu este convenit până când nu este convenit totul” în discuţiile de la Viena, potrivit lui Khatibzadeh.

Reuters a relatat săptămâna trecută că un acord între SUA şi Iran prinde contur la Viena după luni de discuţii indirecte pentru a reînvia pactul nuclear, pe care Washingtonul l-a abandonat în 2018 sub preşedintele de atunci, republicanul Donald Trump.

Proiectul de text al acordului face aluzie şi la alte chestiuni, inclusiv dezgheţarea miliardelor de dolari de fonduri iraniene în băncile sud-coreene şi eliberarea prizonierilor occidentali deţinuţi în Iran.

Iranul este gata să facă schimb de prizonieri cu Statele Unite, a anunţat sâmbătă ministrul de externe iranian, adăugând că discuţiile de resuscitare a acordului nuclear ar putea avea succes “cât mai devreme posibil” dacă Statele Unite iau deciziile politice necesare.

Citeşte şi: Noi desfăşurări de trupe şi vehicule blindate în apropierea Ucrainei – Black News

Acordul din 2015 dintre Iran şi marile puteri a limitat îmbogăţirea uraniului de către Iran pentru a face mai greu pentru această ţară să dezvolte material pentru arme nucleare, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale împotriva Teheranului.

Iranul a încălcat unele dintre limitele nucleare ale acordului de când Statele Unite s-au retras şi au reimpus sancţiuni în timpul mandatului preşedintelui Trump. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.