Iranul are o centrifugă avansată pentru producerea uraniului îmbogățit

Publicat:

Iranul a început să îmbogăţească uraniu la uzina subterană din Natanz cu un al doilea tip de centrifugă avansată, IR-4, potrivit unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) din Viena, studiat marţi de Reuters și preluat de agerpres.

În ultima perioadă, Iranul şi-a înmulţit încălcările restricţiilor din acordul internaţional privind activităţile sale nucleare într-o aparentă încercare de a pune presiune asupra preşedintelui american Joe Biden, ambele părţi aşteptând ca celălalt să facă primul pas în detensionarea relaţiei şi salvarea pactului.


Citește și : România cotizează mai mulţi bani din PIB la NATO decât Franţa

Încălcările acordului de către regimul de la Teheran au început în 2019, ca răspuns la retragerea SUA din acord în 2018 şi la reimpunerea sancţiunilor economice de către administraţia Trump.

Anul trecut, Iranul a început să mute trei cascade (clustere) ale unor centrifuge avansate de la uzina supraterană din Natanz la instalaţia subterană de îmbogăţire a combustibililor (FEP).

Iranul îmbogăţeşte deja subteran cu centrifuge IR-2m. Acordul internaţional îi permite să folosească doar centrifuge IR-1 de primă generaţie.

“La 15 martie 2021, Agenţia a verificat faptul că Iranul a început să alimenteze cu UF6 natural cascada a 174 de centrifuge IR-4 deja instalate la FEP”, afirmă AIEA în raportul către statele membre datat luni, referindu-se la hexafluorura de uraniu, forma în care uraniul este alimentat în centrifuge în vederea îmbogăţirii.

Iranul a indicat că intenţionează să instaleze o a doua cascadă de centrifuge IR-4 la FEP, dar instalarea acesteia nu a început încă, se arată în raport.

Iranul a crescut numărul centrifugelor IR-2m, care sunt mult mai eficiente decât cele de tip IR-1, instalate în uzina subterană.

Citește și : Novaia Gazeta cere autorităţilor ruse o anchetă după atacul chimic de la sediul său

“Pe scurt, la 15 martie 2021, Iranul folosea 5.060 de centrifuge IR-1 instalate în 30 de cascade, 522 de centrifuge IR-2m instalate în trei cascade şi 174 de centrifuge IR-4 instalate într-o singură cascadă pentru a îmbogăţi UF6 natural până la 5% U-235 la FEP”, se indică în raportul AIEA, o referire la puritatea fisionabilă a uraniului.

Iranul îmbogăţeşte uraniu până la o puritate 20% la o altă uzină, cea de la Fordow.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi

Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi Preşedintele rus Vladimir Putin, omologul său chinez Xi Jinping şi premierul indian Narendra...

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.