Iranul critică AIEA pentru că închide ochii la programul nuclear al Israelului

Publicat:

Iranul a criticat vehement vineri atitudinea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), pe care o acuză că şi-a pironit privirea asupra Iranului, dar închide ochii în privinţa programului nuclear al Israelului, inamicul declarat al Republicii islamice, potrivit France Presse, scrie agerpres.   

Israelul este în general considerat ca singura ţară deţinătoare de arme nucleare în Orientul Mijlociu, cu circa 300 de ogive, însă statul israelian a refuzat mereu să confirme sau să infirme că ar dispune de astfel de arme.


Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

“Tăcerea şi nebăgarea în seamă a programului nuclear israelian trimite un mesaj negativ semnatarilor Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP)”, a transmis prin Twitter ambasadorul Iranului pe lângă AIEA, Kazem Gharibabadi.

“A fi semnatar al TNP înseamnă să accepţi cele mai stricte controale, în timp ce a fi în afara tratatului înseamnă a fi liber de orice obligaţii şi critici şi chiar să tragi foloase”, a adăugat el.

Diplomatul iranian a reacţionat astfel la un interviu al directorului general al AIEA, Rafael Grossi, publicat la 8 octombrie în revista Energy Intelligence.

Întrebat despre motivul pentru care AIEA dedică atât de multă timp programului nuclear iranian, trecându-l cu vederea pe cel israelian, Grossi a răspuns:”Relaţiile noastre cu Israelul sunt cele care există cu o ţară care nu a aderat la TNP, Israelul nu l-a semnat niciodată. Nu judec dacă este bine sau nu”.

Iranul a semnat TNP în 1970, anul în care tratatul a intrat în vigoare, şi a negat întotdeauna că ar avea ambiţia să achiziţioneze sau să fabrice o bombă atomică, notează AFP.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

Israelul, care nu a semnat niciodată tratatul, a avertizat în repetate rânduri că va face tot ce este necesar pentru a împiedica Iranul să obţină arme nucleare.

TNP invită naţiunile “să ajungă la o încetare a cursei înarmării nucleare şi să ia măsuri în sensul dezarmării nucleare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.