Iranul denunţă un atac ‘terorist’ atacurile aeriene americane în Siria

Publicat:

Iranul denunţă drept un ”atac terorist” atacuri aeriene americane care au vizat grupări proiraniene, în Siria, ca ripostă faţă de un atac sângeros cu dronă, soldate cu 19 morţi, majoritatea sirieni, în noaptea de joi spre vineri, în estul Siriei, potrivit unui ultim bilanţ al Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează AFP, scrie news.ro.  

Ministerul iranian de Externe denunţă într-un comunicat, publicat în noaptea de sâmbătă spre duminică. ”atacul terorist şi agresiv al armatei americane al unor ţinte civile în oraşul Deir Ezzor”.


Citește și : NATO îşi caută şef – iată care sunt candidaţii cunoscuţi până acum

”Statele Unite continuă să fie prezente militar în mod ilegal, să ocupe diverse locuri în Siria şi să atace diverse ţinte, ceea ce reprezintă o încălcare a legilor internaţionale, a suveranităţii şi integrităii teritoriale a Siriei”, acuză, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Nasser Kanani.

”Statele Unite susţin că sunt prezente în Siria pentru a lupta împotriva (grupării jihadiste Statul Islamic) SI, (…) ceea ce este doar o scuză pentru a continua ocupaţia şi jaful bogăţiilor Siriei, inclusiv resursele sale energetice şi cerealiere”, acuză el.

”Consilierii militari ai Republicii islamice Iran sunt prezenţi în Siria la cererea Guvernuluui sirian şi cu scopul de a ajuta ţara să lupte împotriva terorismului”, subliniază Nasser Kanani.

Iranul ”va rămâne alături de Siria pentru a o ajuta la stabilirea păcii, stabilităţii şi unei securităţi durabile”, anunţă el.

Washingtonul a anunţat că a efectuat atacuri aeriene în urma unui atac cu dronă ”de origine iraniană”, joi, împotriva unei baze a coaliţiei internaţionale conduse de către Statele Unite, în apropiere de al-Hasakah, în nord-sstul Siriei, soldat cu moartea unui subcontractor american.

Citește și : Milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie din cauza lipsei de fonduri

Alt subcontractor şi cinci militari americani au fost răniţi în acest atac.

În urma acestor atacuri aeriene americane, preşedintele Joe Biden a anunţat că Statele Unite ”nu caută conflictul cu Iranul, ci sunt pregătite să acţioneze cu forţă pentru a-şi apăra poporul”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.