StiripesurseSintezeIranul dezminte închiderea spaţiului său aerian pentru Azerbaidjan

Iranul dezminte închiderea spaţiului său aerian pentru Azerbaidjan

Publicat:

Iranul a dezminţit luni informaţiile apărute în unele media azere potrivit cărora Teheranul şi-ar fi închis spaţiul aerian pentru avioanele din Azerbaidjan pe fondul tensiunilor în creştere între cele două ţări vecine, relatează AFP, potrivit agerpres

‘Nu am închis niciodată spaţiul nostru aerian pentru Azerbaidjan. El este mereu deschis, frontiera terestră este deschisă, iar călătoriile se desfăşoară în cele mai bune condiţii’, a dat asigurări luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Saeed Khatibzadeh, într-o conferinţă de presă la Teheran.

Citește și : Financial Times spune că europenii ar trebui să ‘se pregătească pentru remodelarea demografică de către arabi și asiatici’

Potrivit unui comunicat al companiei aeriene azere AZAL, aceasta a început de miercuri să utilizeze spaţiul aerian al Armeniei, ţară vecină rivală, după ce mai multe media relataseră marţi despre închiderea spaţiului aerian iranian pentru avioanele armatei azere.

Relaţiile între Iran şi Azerbaidjan s-au deteriorat recent, pe fondul unor manevre militare de ambele părţi ale frontierei şi al deciziei luate de Baku de a impune taxe vamale camioanelor iraniene aflate în tranzit spre Europa.


Citește și : Zeci de mine din nordul Chinei au fost închise din cauza inundaţiilor – VIDEO

Într-un alt semn al agravării tensiunilor, Baku a închis săptămâna trecută o moschee legată de ghidul suprem iranian, oficial din cauza pandemiei de COVID-19 în ţară.

În plus, în pofida dezminţirilor Azerbaidjanului cu privire la o prezenţă israeliană la frontieră, Teheranul le reproşează autorităţilor de la Baku o cooperare în creştere cu statul israelian, inamicul declarat al Republicii Islamice şi unul dintre principalii furnizori de armament pentru armata azeră, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.