StiripesurseSintezeIranul interzice circulația între orașe

Iranul interzice circulația între orașe

Publicat:

Iranul a introdus joi o interdicţie de călătorie între oraşe, a anunţat un oficial iranian într-o conferinţă de presă televizată, în contextul temerilor privind un al doilea val de infecţii cu coronavirus în ţara din Orientul Mijlociu cel mai puternic lovită de pandemie, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Cei care au călătorit cu ocazia sărbătorilor de Noul An Iranian ar trebui să se întoarcă imediat în oraşele lor fără să facă vreo oprire între localităţi pe drumul înapoi spre casă”, a spus Hossein Zolfaghari, membri al centrului naţional de luptă împotriva coronavirusului din Iran.

Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

“Au fost prelungite decizia de închidere a universităţilor şi a şcolilor şi decizia de suspendare a adunărilor”, a mai afirmat el, adăugând că persoanele care încalcă aceste măsuri vor suferi consecinţele legii.

Miercuri, un purtător de cuvânt al guvernului de la Teheran a spus că Iranul s-ar putea confrunta cu un al doilea val al pandemiei de coronavirus.


Oficialii s-au plâns că numeroşi iranieni au ignorat apelurile publice de a rămâne în casă şi de a-şi anula deplasările pentru sărbătorile de Noul An Iranian care au început la 20 martie.

Numărul deceselor provocate în Iran de noul coronavirus ajunsese miercuri la 2.077, iar cel al infectărilor, la 27.017.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Autorităţile le-au cerut iranienilor să evite spaţiile publice şi să rămână în casă, iar şcolile, universităţile şi centrele culturale şi sportive au fost temporar închise.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a sugerat miercuri că răspunsul Teheranului faţă de epidemia de COVID-19 s-ar putea înăspri, anunţând apropiata aplicare de ‘noi restricţii’, pe care le-a calificat drept ‘dificile’ pentru populaţie.

Republica islamică, una dintre ţările cele mai afectate de epidemie, alături de Italia, China şi Spania, a refuzat până în prezent să impună măsuri de izolare a populaţiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.