StiripesurseSintezeIranul îşi pregăteşte RETRAGEREA din Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare

Iranul îşi pregăteşte RETRAGEREA din Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare

Publicat:

În parlamentul iranian a fost introdus marţi un proiect de rezoluţie ce prevede retragerea Teheranului din Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT), a informat site-ul de ştiri al legislativului, ICANA, transmite Reuters şi agerpres., notând că acest gest pare să crească mizele în confruntarea regimului de la Teheran cu Occidentul.

Ştirea nu precizează când ar putea avea loc votul în parlament.

Citeşte şi: Doi arabi israelieni, inculpaţi pentru spionaj

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, cea mai înaltă autoritate a Republicii islamice, este cel căruia îi revin deciziile finale în ce priveşte politica nucleară a ţării.

Ministrul de externe Mohammad Javad Zarif a declarat săptămâna trecută că Iranul s-ar putea retrage din NPT dacă europenii se vor adresa Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu acordul nuclear din 2015.


NPT din 1968 a reprezentat fundamentul controlului armelor nucleare după Războiul Rece, inclusiv al acordului semnat în 2015 de Iran cu marile puteri, prin care Teheranul primea acces la comerţul mondial în schimbul limitării programului său atomic.

Citeşte şi: Americanii sunt sfătuiţi să evite călătoriile în China

Soarta acordului se află sub semnul întrebării de când preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite din pact în 2018 şi a reimpus sancţiuni împotriva Iranului. Acesta a replicat prin reducerea angajamentelor asumate, afirmând însă că doreşte menţinerea acordului.

Franţa, Germania şi Marea Britanie, cele trei state europene co-semnatare ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul, au anunţat recent că au activat mecanismul de reglementare a diferendelor, prevăzut în text. Mecanismul ar putea aduce subiectul în Consiliul de Securitate al ONU şi declanşa reimpunerea de sancţiuni din partea ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.