StiripesurseȘtirile zileiIranul PLĂTEȘTE daune pentru doborârea avionului ucrainean

Iranul PLĂTEȘTE daune pentru doborârea avionului ucrainean

Publicat:

Iranul va negocia plata de daune către rudele victimelor avionului ucrainean de pasageri doborât accidental în ianuarie de armata iraniană, a declarat miercuri şeful autorităţii naţionale de aviaţie de la Teheran, citat de agenţia de presă IRNA, potrivit DPA și agerpres.

Touraj Dehghani-Zanganeh a spus că ţara este deschisă la plata de daune către rudele celor 176 de victime, pe baza reglementărilor internaţionale, şi a solicitat organizarea unei întâlniri cu ţările afectate la 18 octombrie la Teheran.

Citește și: G7 cere Rusie ‘să-i scoată în față’ pe cei vinovați de otrăvirea lui Navalnîi

Avionul Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines (UIA) a fost doborât de forţele aeriene iraniene la scurt timp după decolare la 8 ianuarie, iar toate cele 176 de persoane aflate la bord au murit.

Pasagerii erau din Ucraina, Iran, Canada, Afganistan, Marea Britanie şi Suedia.


Iranul a spus iniţial că avionul s-a prăbuşit din cauza unei probleme tehnice, dar ulterior a recunoscut că a doborât din greşeală aeronava în contextul tensiunilor intensificate cu forţele americane din Irakul vecin.

În raportul său final asupra accidentului, făcut public la mijlocul lunii iulie, agenţia iraniană de aviaţie a spus că a fost vorba de o “eroare umană”, precizând că deficienţele de la sistemul de radar au produs probleme de comunicare cu unitatea militară responsabilă.

Citește și: Trump va anunța zilele următoare RETRAGEREA mai multor trupe din Irak şi Afganistan

Luna trecută, Organizaţia Centrală de Asigurări din Iran încă refuza plata de compensaţii către rudele victimelor, spunând că avionul era asigurat de companii europene, inclusiv din Ucraina, care prin urmare vor trebui să achite daunele.

Cu toate acestea, Ministerul de Externe iranian a transmis atunci că, ‘de principiu’, este dispus să plătească daune imediat ce aspectele tehnice şi juridice vor fi clarificate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.