StiripesurseSintezeIranul se pregăteşte să relanseze programul nuclear iranian în cazul unui...

Iranul se pregăteşte să relanseze programul nuclear iranian în cazul unui eşec al acordului din 2015

Publicat:

Iranul a confirmat miercuri la Viena că se pregăteşte să relanseze programul nuclear iranian în cazul unui eşec al acordului internaţional din 2015 cu marile puteri ca urmare a retragerii SUA din acest acord, luna trecută, relatează AFP, potrivit agerpres.

Teheranul desfăşoară ”activităţi de pregătire” în cazul în care JCPOA (Planul comun de acţiune, numele oficial al acordului nuclear iranian) ar eşua din păcate, astfel încât Iranul să-şi poată relansa activităţile fără restricţii legate de JCPOA”, a spus reprezentantul iranian la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), Reza Najafi.

Citește și : ‘Dezacordurile majore’ între Statele Unite şi statele europene au consecințe dăunătoare asupra NATO (Jens Stoltenberg)

Diplomatul, care s-a adresat în marja unei reuniuni a Consiliului guvernatorilor al AIEA la Viena, a confirmat că ţara sa a notificat acest organism că intenţionează să reia producţia de UF6 (gazos), utilizat pentru îmbogăţirea uraniului.

AIEA a indicat marţi că a primit ”o scrisoare din partea Iranului la 4 iunie care informează agenţia cu privire la existenţa unui program provizoriu de lansare a producţiei de UF6”, care, în sine, nu încalcă acordul.


Vicepreşedintele iranian Ali Akbar Salehi a anunţat marţi că Republica Islamică doreşte de asemenea să producă noi centrifuge pentru a-şi spori capacitatea de a îmbogăţi uraniu.

Iranul “pregăteşte doar noi infrastructuri”, a precizat miercuri Najafi, subliniind că decizia privind centrifugele ”nu face parte din JCPOA” şi nu a fost menţionată în scrisoarea adresată către agenţie.

Reprezentantul iranian le-a cerut semnatarilor acordului, în special europenilor, să “găsească” foarte rapid “o soluţie pentru a”compensa” efectele economice ale acuzaţiilor lansate de către SUA la adresa programului nuclear iranian.

Altfel, Iranul ”nu va accepta să-şi respecte în continuare angajamentele”, a insistat înaltul diplomat iranian. “Noi nu facem nimic astăzi care să contravină acordului”, a spus el.

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a avertizat luni că ţara sa are “datoria să se pregătească rapid” pentru a-şi spori capacitatea de producţie a uraniului îmbogăţit.

Citește și : Instituţiile europene au ajuns la un acord pentru un sistem de alertă prin SMS în caz de atac terorist sau catastrofă

Uraniul îmbogăţit poate fi folosit drept combustibil pentru producerea de energie electrică, dar, de asemenea, într-o concentraţie mare, la fabricarea de bombe atomice.

Iranul a susţinut întotdeauna că programul său nuclear este destinat numai scopurilor paşnice şi civile, în pofida acuzaţiilor SUA şi ale Israelului.

Acordul internaţional din 2015, care are ca scop excluderea oricărei dimensiuni militare a programului nuclear iranian, a devenit fragil ca urmare a deciziei preşedintelui american Donald Trump de a se retrage la 8 mai după ani de demersuri diplomatice întreprinse pentru realizarea acestui acord.

Anunţul Iranului privind un plan de creştere a capacităţii de îmbogăţire a uraniului a provocat incertitudine în rândul europenilor. “Întotdeauna este periculos să flirtezi cu liniile roşii”, a declarat miercuri şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian.

Planul comun de acţiune a fost semnat la Viena în iulie 2015 după ani de negocieri dificile între Iran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania). Pe baza acestui acord, Teheranul a acceptat să îşi îngheţe programul nuclear până în 2025.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.