StiripesurseȘtirile zileiIranul SARE de două milioane de cazuri cu COVID-19

Iranul SARE de două milioane de cazuri cu COVID-19

Publicat:

Iranul a depăşit oficial joi pragul de două milioane de cazuri confirmate de COVID-19 pe fundalul accelerării epidemiei şi al unui nou record de contaminări zilnice, informează AFP, potrivit agerpres.

În total, în Iran au fost înregistrate 63.884 de decese asociate COVID-19 şi 2.006.934 de persoane infectate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Sima Sadat Lari. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pe teritoriul Iranului s-au înregistrat 22.586 de contaminări, bilanţ care marchează un nou record.

Citește și: Madrilenii se înghesuie să se vaccineze cu AstraZeneca

Iranul este ţara din Orientul Mijlociu cel mai grav afectată de pandemie şi, aşa cum susţin chiar şi autorităţile sanitare naţionale, cifrele oficiale referitoare la epidemia de pneumonie virală sunt într-o mare măsură subevaluate în comparaţie cu realitatea.

Transmiterea virusului pe teritoriul ţării s-a accentuat odată cu concediile prilejuite de Anul Nou Persan (marcat anul acesta în perioada 18 martie-2 aprilie) şi care, în mod tradiţional, presupune un număr mare de persoane care călătoresc pentru a-şi vizita familia şi prietenii.


Citește și: Democrații lui Moon Jae-in PIERD alegerile în Seul şi Busan

Deşi cifrele oficiale ale contaminărilor şi deceselor zilnice au rămas relativ stabile, sub pragul de 7.000, respectiv 100 în ianuarie, cifrele au înregistrat o uşoară creştere în februarie, însă au explodat începând cu ultima decadă din martie.

Chiar dacă numărul oficial al deceselor zilnice de coronavirus (185 de miercuri până joi) este încă departe de recordul de la mijlocul lui noiembrie (486 de morţi în 24 de ore), ceea ce autorităţile prezintă ca fiind al ”patrulea val” al pandemiei în Iran se anunţă mai violent decât precedentele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.