StiripesurseSintezeIranul şi-a notificat vecinii din Golf cu privire la proiectul său...

Iranul şi-a notificat vecinii din Golf cu privire la proiectul său de securitate regională

Publicat:

Iranul a anunţat sâmbătă că a transmis oficial ţărilor riverane Golfului proiectul său de secritate şi cooperare regională, prezentat în septembrie la ONU, potrivit France Presse, potrivit agerpres.

Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, “a trimis textul integral al acestui proiect conducătorilor” ţărilor din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) şi Irakului “şi le-a cerut să coopereze în vederea punerii sale în practică”, indică un comunicat al Ministerului de Externe iranian.

Citește și : O grupare teroristă revendică atacul de vineri asupra taberei militare din Mali

CCG grupează Arabia Saudită, Bahreinul, Emiratele Arabe Unite (EAU), Kuweitul, Qatarul şi sultanatul Oman.

Pe fondul escaladării tensiunilor în Golf între Iran şi SUA, Rouhani a prezentat în linii mari la 25 septembrie la ONU un proiect de cooperare în materie de securitate numit “Iniţiativa de pace la Ormuz” sau “HOPE” – adică “speranţa”, potrivit acronimului său în limba engleză – deschis “participării ţărilor din regiune”.


Relaţiile Iranului cu unele ţări din CCG sunt extrem de tensionate, în special cu Arabia Saudită şi EAU, aliate ale SUA, cărora Teheranul le reproşează intervenţia militară în Yemen împotriva rebelilor houthi, susţinuţi de Republica islamică.

La rândul său, Arabia Saudită acuză Iranul că ar fi responsabil de atacuri care au vizat în septembrie două infrastructuri petroliere majore pe teritoriul său, ceea ce Teheranul dezminte.

Citește și : Dublă crimă în stil mafiot la Moscova- Înalt responsabil din Caucazul rus şi fratele lui, ucişi cu focuri de armă

Pledând pentru ca statele riverane Golfului să-şi asigure ele însele securitatea, fără “ingerinţă” străină, Rouhani a repetat la ONU poziţia iraniană potrivit căreia prezenţa forţelor străine în regiune “pune în pericol pacea, securitatea şi stabilitatea”.

Aceste forţe, în principal americane, dar şi franceze şi britanice, sunt desfăşurate în Kuweit, în Arabia Saudită, în Bahrein, în Qatar şi în EAU, precum şi în apele Golfului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.