Iranul şi Arabia Saudită vor să colaboreze pentru ‘securitatea, stabilitatea şi prosperitatea’ în Orientul Mijlociu

Publicat:

Şefii diplomaţiilor iraniană şi saudită au convenit joi, la Beijing, ca ţările lor să lucreze împreună pentru ‘securitatea, stabilitatea şi prosperitatea’ în Orientul Mijlociu, la mai puţin de o lună după un acord surpriză de normalizare a relaţiilor, încheiat sub egida Chinei, transmite AFP, potrivit agerpres

Beijingul a afirmat de asemenea că doreşte să lucreze la aceste obiective în Orientul Mijlociu. Televiziunea de stat CCTV a salutat ‘prima întâlnire oficială între miniştrii de externe ai celor două ţări în mai mult de şapte ani’, un progres obţinut ‘cu medierea activă a Chinei’.


Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI

Ministrul de externe iranian Hossein Amir-Abdollahian şi omologul său saudit Faysal bin Farhan Al Saud au dat asigurări, într-un comunicat comun publicat la final, că părţile s-au angajat să continue măsurile de apropiere.

‘Cele două părţi au convenit să continue punerea în aplicare a acordului de la Beijing şi aplicarea sa într-un mod care să crească încrederea reciprocă, precum şi domeniile de cooperare şi care să ajute la crearea securităţii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune’, se arată în comunicatul comun.

‘China va lucra cu ţările (din regiune) pentru a pune în practică iniţiative (…) spre a promova securitatea, stabilitatea şi dezvoltarea’ în Orientul Mijlociu, a declarat Mao Ning, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze.

Potrivit Ministerului de Externe iranian, cei doi şefi de diplomaţii ‘au negociat şi au făcut schimb de opinii, punând accentul pe reluarea oficială a relaţiilor bilaterale şi măsurile în vederea redeschiderii ambasadelor şi consulatelor celor două state’, dar ‘au discutat de asemenea chestiuni bilaterale’.

Televiziunea publică saudită Al-Akhbariya i-a arătat schimbând o strângere de mâini, apoi vorbind zâmbitori în faţa drapelelor iranian şi saudit.

Citește și: Lavrov: UE este o ‘asociaţie neprietenoasă’, iar Occidentul încearcă să bage zâzanie între Moscova şi Beijing

Această apropiere ar trebui să le permită Iranului şi Arabiei Saudite redeschiderea ambasadelor lor până la mijlocul lunii mai şi să pună în aplicare acorduri de cooperare economică şi de securitate semnate acum peste 20 de ani.

Ea ar urma să fie sărbătorită oficial cu ocazia vizitei preşedintelui iranian Ebrahim Raisi la Riad, la invitaţia regelui Salman, o deplasare prevăzută după încheierea Ramadanului la finele lui aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.