StiripesurseSintezeIranul susţine că drona doborâtă vineri aparţine Israelului

Iranul susţine că drona doborâtă vineri aparţine Israelului

Publicat:

Autorităţile iraniene susţin că drona militară interceptată vineri în vestul Iranul aparţine Israelului, conform unui diplomat citat de postul libanez Al-Mayadeen şi de site-ul Ynetnews.com, scrie mediafax.

“Informaţiile iniţiale arată că este vorba de o dronă israeliană care decolase din Bahrain”, a declarat diplomatul iranian Amir Musawi.

Citește și : Un jihadist de origine cecenă a fost condamnat la zece ani de închisoare în Franţa

“Conform datelor pe care le avem, aeronava transmitea informaţii Mossadului, scopul fiind examinarea zonei şi a timpului de reacţie”, a explicat diplomatul citat, precizând că drona a fost interceptată de armata iraniană la scurt timp după decolare şi imediat după ce intrase în spaţiul aerian iranian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.