Iranul vrea o împăcare cu Arabia Saudită

Publicat:

Un înalt oficial iranian a declarat miercuri că Iranul şi Arabia Saudită ar trebui să colaboreze pentru rezolvarea problemelor, transmite agenţia oficială de presă IRNA, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

“Relaţiile între Iran şi Arabia Saudită vecină nu trebuie să ajungă ca între Teheran şi Statele Unite; Teheranul şi Riadul ar trebui să colaboreze pentru a-şi soluţiona diferendele”, a apreciat Mahmoud Vaezi, şeful de cabinet al preşedintelui iranian Hassan Rouhani.


Reuters reaminteşte că Iranul şi Arabia Saudită se confruntă indirect de zeci de ani, în războaie prin interpuşi în Orientul Mijlociu, din Siria până în Yemen.

Citeşte şi: Istoricul Lucian Boia, DECORAT de preşedintele Ungariei

Citeşte şi: Senatul american adoptă regulile procesului de destituire a lui Trump

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.