Irina Vlah cere suspendarea Maiei Sandu

Publicat:

Irina Vlah cere suspendarea Maiei Sandu

Irina Vlah, fondatoarea „Platformei Moldova”, a lansat o serie de acuzații la adresa președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pe care o acuză de încălcarea jurământului prezidențial și de instituirea unei dictaturi în țară. 

Citeşte şi: Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena – Stiripesurse.md


Într-o declarație recentă, Vlah a subliniat că Maia Sandu nu și-a respectat angajamentele asumate la învestirea în funcție.

Irina Vlah cere suspendarea Maiei Sandu

„Atunci când a fost învestită în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a depus jurământul, care este prevăzut în Articolul 79 alin. 2 din Constituţie: ‘Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția şi legile țării, să apăr democrația, drepturile şi libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei’. Acum, peste trei ani şi jumătate, constatăm că Maia Sandu şi-a încălcat flagrant propriul jurământ”, a declarat Vlah.

Ea a continuat, acuzând-o pe Sandu de subminarea democrației și a drepturilor fundamentale ale omului.

„Astfel, ea nu a apărat democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Ba mai mult, ea a fost cea care i-a adus la guvernare, a tolerat şi chiar a dat undă verde celui mai mare dezmăţ antidemocratic din istoria statului independent Republica Moldova”, a afirmat Vlah.

Irina Vlah cere suspendarea Maiei Sandu

Vlah a descris o imagine sumbră a situației actuale din Republica Moldova, acuzând echipa Maiei Sandu de instituirea unei dictaturi și de încălcarea sistematică a drepturilor cetățenilor.

„Echipa Maiei Sandu a instituit de facto în ţară o dictatură adevărată, în care se încalcă cele mai elementare drepturi ale omului – de la dreptul la libera exprimare până la dreptul la asociere”, a spus ea.

Irina Vlah a subliniat, de asemenea, distrugerea principiului separării puterilor în stat și încălcarea prezumției nevinovăției.

„Principiul separării puterilor în stat a fost distrus, principiul prezumţiei nevinovăţiei – încălcat constant, accesul la o justiţie liberă şi independentă a devenit mult mai anevoios, nediscriminarea cetăţenilor pe diferite criterii – compromisă etc.”, a adăugat Vlah.

Irina Vlah cere suspendarea Maiei Sandu

În contextul acestor acuzații, Vlah a solicitat deputaților din Parlament să apeleze la Articolul 89 din Constituție pentru suspendarea din funcție a președintelui Maia Sandu. „Dat fiind cele menţionate, mă adresez către deputaţii din Parlament să apeleze la Articolul 89 din Constituţie – Suspendarea din funcție a Preşedintelui Republicii Moldova.

Pentru iniţierea acestei proceduri, este suficient votul a o treime din deputaţi”, a cerut Vlah.Ea a subliniat importanța demarării acestei proceduri atât pentru a cere socoteală Maiei Sandu, cât și pentru a pune capăt “dezmăţului antidemocratic şi anticonstituţional” din guvernare.

“Totodată, acesta va fi şi un test pentru deputaţii din fracţiunea majoritară a PAS, care, fie vor trebui să recunoască fărădelegile Maiei Sandu şi să o suspende din funcţie, fie să o acopere, devenind astfel pasibili de răspundere ulterior”, a concluzionat Irina Vlah.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Muntele Everest crește în înălțime

Muntele Everest crește în înălțime Oamenii de știință au descoperit că muntele Everest, cel mai înalt din lume, crește în înălțime. Ei au încercat să...

Cum se mai ‘simte’ cafeaua noastră cea de toate zilele în 2024?

Cum se mai 'simte' cafeaua noastră cea de toate zilele în 2024? Pe 1 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Cafelei. E – la fel ca...

Bombă de o tonă din Al Doilea Război Mondial, găsită în sudul Budapestei

Bombă de o tonă din Al Doilea Război Mondial, găsită în sudul Budapestei O bombă de producţie americană din Al Doilea Război Mondial, cu greutatea...

Copii, bolnavi sau răniți în raidurile israeliene din Gaza, tratați în spitale din România

Copii, bolnavi sau răniți în raidurile israeliene din Gaza, tratați în spitale din România România primește răniți și bolnavi palestinieni, într-o misiune internațională de evacuare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.