StiripesursePoliticăIrina Vlah vrea explicaţii de la ambasadorul Canadei

Irina Vlah vrea explicaţii de la ambasadorul Canadei

Publicat:

Liderul Partidului Inima Moldovei, Irina Vlah, a transmis o solicitare către ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Canadei în Republica Moldova cu reședința la București, Gavin Buchan, în care cere explicații în legătură cu includerea ei pe lista de sancțiuni.

În scrisoarea oficială, Vlah menționează că a rămas uimită de această decizie.

„Niciodată nu am avut nici o tangenţă cu ţara Dvs. şi nu am dat nici un motiv care să determine autorităţile canadiene să ia decizia respectivă. Eu mi-am exprimat public punctul de vedere la această temă şi, cu tot respectul pentru ţara Dvs., totuşi, am admis şi admit în continuare că, probabil, autorităţile canadiene au fost induse în eroare sau s-a produs careva confuzie, lucru care, consider că trebuie verificat”, se arată în demersul transmis de Irina Vlah.

Citeşte şi: Un afacerist moldovean este implicat într-un MEGA-scandal de corupție în România – Stiripesurse.md

Astfel, liderul Partidului Inima Moldovei cere să i se prezinte motivele pentru care am fost inclusă în lista persoanelor sancţionate, inclusiv probele ce au stat la baza deciziei respective.


Totodată, Vlah a informat autoritățile canadiene despre „o amplă campanie de denigrare declanşată de guvernarea Republicii Moldova împotriva ei şi a colegilor din Partidul Republican „Inima Moldovei””.

„Astăzi, împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”, la indicaţia guvernării, lucrează întreg sistemul represiv de stat – începând de la Poliţie şi terminând cu serviciile speciale. Se face totul pentru a reduce la tăcere una din puţinele formaţiuni care fac opoziţie adevărată actualei guvernări. Şi în această campanie de denigrare a mea şi a colegilor mei, guvernarea de la Chişinău a încadrat şi decizia autorităţilor canadiene de a mă include în lista persoanelor sancţionate. Deci, guvernarea din Republica Moldova, se foloseşte, în cel mai urât mod posibil, de o decizie a autorităţilor din ţara Dvs. în scopuri politice înguste şi eu consider că Dvs. trebuie să informaţi autorităţile competente din Canada despre acest lucru”, a conchis Vlah.

În august, Canada a anunțat sancțiuni împotriva mai multor persoane fizice și juridice din cauza „activităților de interferență malignă” ale Rusiei în Republica Moldova în ajunul alegerilor parlamentare de pe 28 septembrie 2025.

Alături de persoane afiliate organizației criminale „Șor”, în lista persoanelor și entităților juridice sancționate, apare fostul bașcan al regiunii găgăuze, Irina Vlah, parte a Blocului electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”.

Ulterior, Vlah a declarat că includerea sa pe lista de sancțiuni a Canadei ar fi fost influențată de actuala guvernare, pe care o acuză de presiuni politice asupra formațiunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cooperarea moldo-ungară, în atenția miniștrilor de Externe de la Chișinău și Budapesta

Cooperarea moldo-ungară și parcursul european al Republicii Moldova au fost în centrul unei convorbiri telefonice dintre viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai...

180 de containere pentru gunoi din capitală au fost reparate sau înlocuite

Echipele Regiei „Autosalubritate” au reparat, în luna mai, aproximativ 150 de containere de pe platformele de colectare a deșeurilor și din camerele de acumulare...

Noua hartă a războiului din Ucraina. Schimbare majoră anunțată de generalul Sîrski

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, a declarat luni că forțele Kievului au recucerit peste 600 de kilometri pătrați de teritoriu de la...

Ministerul Agriculturii a prezentat un raport privind programul de lucru privind integrarea sectorului agricol în UE

Programul de lucru privind integrarea sectorului agricol în Uniunea Europeană a fost prezentat ieri de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) în cadrul reuniunii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.