StiripesurseȘtirile zileiISIS revendică atacul armat din Daghestan - VIDEO

ISIS revendică atacul armat din Daghestan – VIDEO

Publicat:

Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a revendicat luni atacul armat care a avut loc duminică la o biserică ortodoxă din regiunea Daghestan, predominant musulmană, din sudul Rusiei, potrivit dpa, transmite agerpres.

Un localnic în vârstă de 22 de ani a deschis focul cu o armă de vânătoare în timpul unei slujbe religioase la o biserică ortodoxă din oraşul Kizliar, omorând cinci femei şi rănind alte patru persoane. El a fost împuşcat mortal de poliţie.

Citeşte şi: Revoltă şi luare de ostatici într-o închisoare din Brazilia

Gruparea jihadistă l-a descris pe atacator ca fiind ‘unul dintre soldaţii zeloşi ai islamului’ care i-a vizat pe ‘cruciaţi’ la un ‘templu creştin’, conform unei declaraţii postate pe o reţea de socializare.

După anunţul de revendicare, Kremlinul a anunţat că forţele de ordine ruse anchetează o posibilă legătură între autorul atacului şi ‘organizaţii extremiste’, potrivit AFP.


“Lupta împotriva organizaţiilor extremiste în regiune continuă într-un mod ţintit şi consistent”, a declarat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Daghestanul şi regiunea vecină Cecenia se luptă de decenii cu o insurgenţă islamistă care încearcă să creeze un emirat independent.

Citeşte şi: Cele mai grele grupări islamiste din Siria se unesc împotriva jihadiştilor

Mulţi dintre insurgenţi ar fi mers în Siria sau Irak pentru a lupta în rândurile Statului Islamic. În contextul în care gruparea extremistă este pe punctul de a fi îndepărtată din cele două ţări, autorităţile ruse sunt tot mai îngrijorate de întoarcerea acasă a acestor luptători.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat anul trecut că există circa 10.000 de persoane din fostele ţări sovietice care luptă pentru Statul Islamic în Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.