‘Islamul politic’ reprezintă o ameninţare, potrivit secretarului general al Ligii Islamice Mondiale

Publicat:

Secretarul general al Ligii Islamice Mondiale (LIM), Mohammed Al-Issa, a afirmat într-o conferinţă desfăşurată marţi la Paris că “islamul politic” ar reprezenta “o ameninţare”, dând asigurări că organizaţia sa “a adoptat o nouă viziune pentru a face faţă fanatismului”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Fostul ministru saudit al justiţiei este din 2016 liderul acestei organizaţii panislamice sunnite, cu sediul la Mecca. Organizaţia este deseori considerată a fi braţul diplomatic al regatului saudit şi un instrument de răspândire a wahhabism-ului, versiunea saudită şi foarte puritană a islamului.


Citește și : Șeful diplomației franceze lansează un apel la detensionare, după atacurile din Arabia Saudită

“Susţinem în totalitate conţinutul discursului preşedintelui francez (Emmanuel) Macron din aprilie, când a vorbit despre ‘islam politic'”, a declarat Al-Issa în cadrul unei Conferinţe Internaţionale pentru Pace, care reuneşte la Paris înalţi lideri religioşi din numeroase ţări musulmane, dar şi responsabili francezi ai cultelor catolic, iudaic, protestant şi ortodox. “Aşa cum a spus preşedintele, acest islam politic reprezintă o ameninţare şi o (sursă de) divizare în societate”, a adăugat el.

Secretarul general al LIM, care a fost tradus din arabă în franceză, a insistat asupra importanţei ca musulmanii din Franţa “să respecte Constituţia ţării lor, legile sale, cultura sa”.

“Toţi musulmanii din Europa trebuie să respecte constituţiile, legile şi culturile din ţările în care trăiesc”, a adăugat el. “Ei nu trebuie să accepte importarea de fatwa şi de idei străine”, a mai spus el.

“Suntem aici pentru a întări eforturile de coeziune socială ale Republicii Franceze şi refuzăm total orice (…) imixtiune în afacerile interne ale oricărei ţări, în special în chestiunile religioase”, a insistat el, dând asigurări că organizaţia sa, “internaţională” şi “independentă”, “nu aparţine nimănui”.

Citește și : Tusk cere începerea procesului de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord

LIM “a adoptat o viziune nouă pentru a face faţă fanatismului, violenţei, terorismului”, a afirmat el, adoptând “iniţiative şi programe practice”.

El a lăudat “oraşul Paris (…), capitala culturii, a libertăţii intelectuale”.

Înainte de deschiderea conferinţei, prezenţa sa în calitate de co-organizator a fost denunţată de circa 20 de manifestanţi.

Printre ei, Zineb El Rhazoui, fost jurnalist al publicaţiei de satiră Charlie Hebdo, ţintă a unui atac jihadist sângeros în 2015, a criticat faptul că Al-Issa, “autorul condamnării la zece de detenţie a lui Raif Badawi”, blogger saudit închis pentru “insultă” la adresa islamului, “vine să ne înveţe toleranţa şi pacea!”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.