Israel : Un israelian evreu convertit la islam a fost condamnat la închisoare pentru legări cu Stat Islamic

Publicat:

Un tribunal israelian a condamnat luni la 38 de luni de închisoare un israelian evreu, originar din Belarus şi convertit la islam, care a fost acuzat că a încercat să se alăture organizaţiei Statul Islamic (SI) în Siria, relatează AFP.

Valentin Mazlevski, 40 de ani, este primul israelian evreu condamnat în cadrul luptei împotriva SI, potrivit Serviciului israelian de Securitate Internă (Shin Beth), conform agerpres.


El rămâne evreu prin regulile iudaismului, chiar dacă s-a convertit la o altă religie, notează AFP.

Citește și : Donald Trump afirmă că nu ar fi ezitat să intre „chiar şi fără armă” să oprească atacul din Florida

Mazlevski a fost arestat în februarie 2017 în Israel după ce a încercat să se îmbarce la bordul unui avion cu un bilet pentru Turcia, de unde intenţiona să ajungă în Siria pentru a lupta alături de SI, au afirmat anchetatori israelieni.

Valentin Mazlevski nu a avut decât un obiectiv, acela de a se alătura organizaţiei Statul Islamic, a scris în verdictul său tribunalul din Nazaret (nord).

Născut în Belarus, el a imigrat în Israel în 1996 datorită politicii care favoriza imigraţia evreiască, menţionează Shin Beth. Mazlevski s-a convertit la Islam în anul 2000 după ce a obţinut cetăţenie israeliană şi în timp ce efectua serviciul militar.

Valentin Mazlevski s-a convertit la islam în urma întâlniri cu o femeie, cetăţean arab israelian, cu care s-a căsătorit şi a avut cinci copii, menţionează Shin Beth.

Zeci de persoane, în majoritate arabi israelieni, au fost arestate în ultimii ani pentru că au luptat alături de organizaţii jihadiste sau au participat la acţiuni inspirate de mişcările jihadiste.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.