StiripesurseȘtirile zileiIsrael : Organizaţii neguvernamentale israeliene şi palestiniene cer Curţii Supreme să...

Israel : Organizaţii neguvernamentale israeliene şi palestiniene cer Curţii Supreme să ordone încetarea tirurilor armatei împotriva palestinienilor de la frontiera cu Fâşia Gaza

Publicat:

Organizaţii neguvernamentale israeliene şi palestiniene i-au cerut luni Curţii Supreme din Israel să ordone încetarea tirurilor sângeroase ale armatei împotriva palestinienilor care manifestează de-a lungul frontierei în Fâşia Gaza, relatează AFP, conform agerpres.

Un număr de 48 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza de la declanşarea, pe 30 martie, a unei mişcări, intitulată ”Marele marş al reîntoarcerii” . Marea majoritate au fost atinşi de gloanţele soldaţilor postaţi la nivelul barierei de securitate dintre Israel şi enclava palestiniană.

Citește și : Afganistan : Cel puţin 37 de persoane, inclusiv 10 jurnalişti, au fost uciși în seria de atentate sângeroase

Nici un palestinian nu a fost rănit în cursul acestor manifestaţii.

Oficial organizată de către societatea civilă, acţiunea este susţinută de către mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza din 2007 şi cu care Israelul a avut trei războaie.


Cinci organizaţii israeliene şi centrul Al Mezan pentru drepturile omului, ce-şi are sediul în Gaza, au pledat în faţa Curţii Supreme faptul că dreptul internaţional interzice tirurile mortale împotriva manifestanţilor neînarmaţi.

În răspunsul scris al statului israelian se afirmă că actualele evenimente din Gaza nu sunt manifestaţii civile paşnice, ci ”fac parte din conflictul armat dintre Statul Israel şi organizaţia teroristă Hamas”.

Potrivit statului israelian, soldaţii nu trag cu gloanţe reale decât în ultimă instanţă, când mijloacele neletale au fost epuizate faţă de acţiunile ce reprezintă ”un real pericol” pentru soldaţii şi civilii israelieni din vecinătatea enclavei palestiniene.

Exprimându-se în sala de audieri, plină de oameni, la Ierusalim, Souhad Bishara, avocata organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului Adalah, a declarat că realitatea este alta. ”Marea majoritate a celor care au fost împuşcaţi se aflau la distanţă de barieră. Se utilizează tiruri letale în mod sistematic şi fără justificare”, a declarat dna Bishara.

Regulile armatei care gestionează situaţia privind tirurile cu gloanţe reale sunt oficial clasificate.

”Ceea ce ştim este că armata israeliană a adoptat un nou tip de reglementare care nu corespunde normelor internaţionale”, a declarat avocatul Michael Sfard, în numele altor ONG-uri israeliene după audiere.

Citește și : Trump ar trebui să fie distins cu Premiul Nobel pentru Pace, apreciază Moon Jae-in

Răspunsul statului prevede că regulile ”sunt conforme cu dreptul internaţional, precum şi cu legea israeliană”.

Judecătorii le-au dat termen părţilor până pe 6 mai să furnizeze documente în sprijinul pledoariilor lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.