StiripesurseSintezeIsrael se apropie de limita de contagieri pentru a impune noi...

Israel se apropie de limita de contagieri pentru a impune noi restricţii

Publicat:

Israel, o ţară cu mai puţin de 9 milioane de locuitori, a depăşit marţi 2.000 de noi contagieri într-o singură zi şi se apropie vertiginos de pragul de 2.500, fixat de guvern pentru a impune noi restricţii, relatează EFE, potrivit agerpres.

Ministerul Sănătăţii a informat marţi despre 2.279 noi cazuri în ultimele 24 de ore, cea mai ridicată cifră din ultimele două luni şi care, deşi se explică prin numărul mare de teste efectuate (peste 70.000 faţă de între 50-60.000 în mod obişnuit), trage semnalul de alarmă în faţa unui al treilea val de coronavirus.

Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

Situaţia din spitale este sub control, cu 344 de pacienţi în stare gravă, dar sub limita de 500 stabilită de serviciile sanitare, dintre care 130 primesc respiraţie asistată.

Luni a fost depăşită cifra de 3.000 de decese, foarte scăzută comparativ cu alte ţări, dar progresia contagierilor preocupă autorităţile. Numărul total al cazurilor a depăşit 360.000, dintre care peste 18.000 sunt active.


Deşi autorităţile nu vorbesc de un al treilea lockdown în faţa acestor cifre, dacă se va atinge limita de 2.500 de cazuri prevede să impună “restricţionări întărite”, despre care nu au fost date detalii.

Guvernul prevede, de asemenea, lansarea campaniei de vaccinare din 27 decembrie, însă Ministerul Sănătăţii doreşte să o devanseze pentru miercuri 23 decembrie.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

Serviciile sanitare au asigurat însă că nu pot începe vaccinarea, până când nu vor primi garanţii în scris din partea statului privind eventualele efecte adverse ale vaccinurilor, care le vor scuti de responsabilitate.

Israel dispune în prezent de peste 300.000 doze de vaccin de la Pfizer şi aşteaptă să primească alte 4 milioane până la sfârşitul anului. Se estimează că vor putea fi administrate între 60.000 şi 80.000 de doze zilnice de vaccin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.