StiripesurseSintezeIsrael şi Ciad îşi reiau relaţiile diplomatice după aproape o jumătate...

Israel şi Ciad îşi reiau relaţiile diplomatice după aproape o jumătate de secol

Publicat:

Israel şi Ciad îşi reiau relaţiile diplomatice, un “pas istoric” pentru cele două naţiuni care nu au mai avut legături aproape o jumătate de secol, a declarat marţi prim-ministrul israelian într-o postare pe Twitter, informează dpa, potrivit Agerpres.

Benjamin Netanyahu intenţionează să viziteze ţara din centrul Africii în curând pentru a face anunţul împreună cu preşedintele Ciadului Idriss Deby, a declarat biroul lui Netanyahu într-un comunicat.

Citește și : ONU: Migranţii de la graniţa cu Mexicul au dreptul de a solicita azil în SUA

Relaţiile diplomatice dintre Israel şi Ciad, o ţară majoritar musulmană, au fost întrerupte în 1972.


Anunţul intervine după o întâlnire între Netanyahu şi Deby desfăşurată marţi la Ierusalim.

Deby a sosit într-o vizită surpriză în Israel duminică, pe care Israelul a numit-o “evoluţie diplomatică importantă”.

Cei doi lideri au discutat despre lupta împotriva terorismului, precum şi intensificarea cooperării bilaterale în agricultură, apărarea frontierelor, tehnologie, energie solară, domeniul apelor şi sănătate, potrivit comunicatului.

Din 2016, Netanyahu a vizitat Africa de trei ori şi a consolidat relaţiile Israelului cu mai multe ţări africane, inclusiv Uganda, Kenya, Rwanda şi Etiopia.

Deby, la putere de aproape trei decenii, conduce Ciadul cu mână de fier. Dar eforturile armatei ciadiene bine instruite de a ajuta în combaterea grupării teroriste islamiste Boko Haram în Nigeria vecină, Niger şi Camerun au făcut din Ciad un aliat important al Occidentului.

Citește și : Beneficiarii crizei dintre Ucraina şi Rusia sunt Vladimir Putin și Petro Poroşenko (analiză AFP)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.