Israelul a autorizat utilizarea de urgenţă antiviralul cu administrare orală Paxlovid

Publicat:

Israelul a autorizat duminică pentru utilizarea de urgenţă antiviralul cu administrare orală Paxlovid, pastilă a companiei farmaceutice Pfizer pentru tratarea coronavirusului, şi a comandat zeci de mii de doze pentru a începe să le administreze bolnavilor din ţară, transmite EFE, potrivit agerpres

Este de aşteptat ca prima livrare a acestui medicament să ajungă în Israel miercuri, a informat Ministerul Sănătăţii din Israel într-un comunicat de presă.


Citește și : Anthony Fauci asigură că penuria de teste care se înregistrează în SUA va fi rezolvată în scurt timp

Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor din SUA (FDA) a aprobat miercurea trecută folosirea Paxlovid, primul tratament care poate fi administrat la domiciliu şi care se aşteaptă să fie eficient şi împotriva variantei Omicron.

Pastila, administrată sub formă de comprimate, este destinată pacienţilor cu forme uşoare şi până la moderate, în primele trei zile de la apariţia simptomelor.

Tratamentul complet include o pastilă la fiecare 12 ore timp de cinci zile. În fazele doi şi trei ale testelor clinice s-a demonstrat că Paxlovid reduce simptomele grave, spitalizarea şi riscul de deces în 89% din cazuri, atunci când pacienţii primesc medicaţia în fazele incipiente.

Potrivit datelor furnizate de Pfizer, eficienţa pastilei nu ar trebui să fie afectată de apariţia noilor variante, inclusiv a variantei Omicron.

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat în noiembrie că a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea rapidă a medicamentului atunci când acesta va primi aprobarea FDA, iar guvernul israelian are încredere că pastila va fi eficientă în a ţine sub control al cincilea val al pandemiei.

Citește și : Putin nu a precizat cum va reacţiona Rusia în cazul în care garanţiile de securitate solicitate nu vor fi acordate

Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea vaccinului anticoronavirus, ceea ce a făcut ca acest stat să fie printre primele din lume care şi-a vaccinat cu schema completă cea mai mare parte a populaţiei.

Circa şase milioane de persoane au primit în Israel schema completă de vaccinare şi peste patru milioane au deja şi cea de-a treia doză (booster), pe care ţara a început să o aplice în vară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.