Israelul A DEMOLAT casele a patru palestinieni

Publicat:

Israelul a demolat, în zorii zilei de joi, în Cisiordania ocupată casele a patru palestinieni acuzaţi de uciderea unui soldat israelian, a anunţat armata israeliană, adăugând că au avut loc confruntări cu manifestanţii.

Cele patru locuinţe distruse în satul Beit Kahil din apropiere de Hebron, în sudul Cisiordaniei, aparţineau potrivit armatei israeliene unui număr de patru bărbaţi care făceau “parte dintr-un grup responsabil pentru atacul cu cuţitul” în care un soldat israelian în vârstă de 19 ani, Dvir Sorek, a fost ucis în august, notează France Presse, potrivit agerpres.


Citește și: Manifestanții din Chile au luat cu asalt cel mai mare mall din Capitală – VIDEO

Ciocniri au izbucnit în timpul demolărilor, cu palestinieni care aruncau cu “pietre şi cauciucuri aprinse asupra trupelor”, a declarat armata.

“Ca răspuns, trupele au folosit mijloace de dispersie anti-revoltă”.

După demolări, un palestinian, Mohammed al-Nawajaa, a fost ucis într-un accident de maşină la o intersecţie din apropiere de Hebron, a informat agenţia palestiniană Wafa.

Potrivit Wafa, vehiculul acestuia a fost lovit de un buldozer şi fiul său a fost rănit în timpul incidentului.

Armata israeliană a declarat că şoferul palestinian a lovit vehiculul armatei, fără a-i confirma moartea.

Trupul lui Dvir Sorek a fost găsit în apropierea aşezării Migdal Oz, între oraşele Betleem şi Hebron din Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de Israel de mai bine de 50 de ani.

Citește și: Trump semnează legile care protejează protestatarii din Hong Kong. Reacția Chinei nu se lasă așteptată

Potrivit armatei, tânărul studia la Migdal Oz într-o yeshiva, un centru unde se studiază Tora în cadrul unui program special ce combină studiile religioase şi serviciul militar.

Israelul distruge în mod regulat casele palestinienilor suspectaţi că au comis atacuri.

Statul israelian susţine că aceste măsuri servesc ca o descurajare, dar criticii consideră că este o pedeapsă colectivă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.