Israelul a NEUTRALIZAT ‘metroul Hamas’ din Fâşia Gaza

Publicat:

Armata israeliană a anunţat joi că a “neutralizat” un sistem ramificat de tuneluri săpate de militanţii grupării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, relatează DPA, potrivit agerpres.

Forţele de apărare ale Israelului (IDF) susţin că avioanele sale au distrus peste 90 kilometri de tuneluri care compun reţeaua subterană cunoscută drept aşa-zisul “metrou din Gaza”, despre care se spune că ar fi “un oraş sub oraş”.


Citeşte şi: Progresiştii americani vor să blocheze vânzarea de arme către Israel – Black News

Potrivit IDF – compuse din trupele de infanterie, marină şi aviaţie – în noaptea de miercuri spre joi au continuat atacurile aeriene şi tirurile de artilerie, lovind numeroase ţinte, între care domiciliul din Khan Yunis al unuia dintre comandanţii Hamas, o fabrică de arme şi de lansatoare de rachete.

Armata israeliană a declarat că tunelurile au fost construite timp de cinci ani şi au permis grupării Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, să deplaseze dintr-un loc în altul muniţii, combatanţi şi alimente.

Avioane israeliene au lovit reşedinţele a cel puţin şase lideri ai Hamas, potrivit armatei israeliene, citate de AFP, în timp ce sirenele de alarmă sunau în sudul Israelului la primele orale ale dimineţii de joi, Jihadul Islamic, a doua grupare armată ca importanţă în Gaza, revendicând o nouă salvă cu rachete.

Potrivit IDF, circa 4.070 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza în direcţia Israelului în ultima săptămână şi jumătate.

Declaraţiile armatei israeliene cu privire la aceste din urmă raiduri intervin în urma dezminţirilor Israelului şi Hamas că ar lucra la o încetare a focului, pe fondul unor noi presiuni asupra celor două părţi din partea SUA pentru a pune capăt violenţelor.

Citeşte şi: Un înalt oficial al Hamas se aşteaptă la un armistiţiu foarte curând – Black News

După apelul preşedintelui american Joe Biden în favoarea unei “detensionări” imediate a confruntărilor soldate cu 239 de morţi în zece zile, în cea mai mare parte palestinieni, şi eşecul unei rezoluţii a Franţei la ONU, blocată de SUA, a venit rândul Germaniei să intre în scenă, notează AFP.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Mass s-a deplasat în regiune şi are programate pentru joi discuţii în Israel şi în Cisiordania cu înalţi responsabili israelieni şi cu şeful Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, dar nu direct cu reprezentanţii grupării Hamas, calificată drept “organizaţie teroristă” de către SUA şi Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.