StiripesurseSintezeIsraelul afirmă că a depăşit valul patru al pandemiei cu ajutorul...

Israelul afirmă că a depăşit valul patru al pandemiei cu ajutorul dozei a treia de vaccin

Publicat:

În timp ce în lume continuă dezbaterea despre a treia de doză de vaccin de consolidare a imunităţii anti-COVID-19, responsabilii israelieni vorbesc despre un succes al campaniei de vaccinare cu această doză, care în Israel are acum ca efect ieşirea de valul patru al pandemiei, relatează marţi agenţia EFE, potrivit agerpres

La sfârşitul lunii iulie, fără a aştepta opiniile organismelor internaţionale sau ale autorităţilor sanitare din SUA şi UE, Israelul a aprobat administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer persoanelor cu vârste de peste 60 de ani, campanie extinsă apoi progresiv la restul populaţiei. Astfel, în două luni şi jumătate au fost vaccinate cu a treia doză 3,7 milioane de persoane, din populaţia totală de circa 9,3 milioane.

Citește și : Moscova trâmbiţează o posibilă agravare a relaţiilor cu Washingtonul

În faţa noului val de infectări de vara aceasta, provocat de varianta Delta a coronavirusului şi de diminuarea efectului schemei iniţiale de vaccinare odată cu trecerea timpului, guvernul israelian a decis să nu aplice restricţii antiepidemice severe, susţinând în schimb campania de vaccinare cu a treia doză.

În acest timp a fost instituit şi un nou sistem de aplicare a certificatului sanitar. Astfel, numai cei vaccinaţi cu doza de consolidare, cu schema de două doze în ultimele şase luni sau care s-au recuperat în urma unei infecţii în acelaşi interval de timp au dreptul să primească acest certificat care este obligatoriu pentru diferite activităţi sau pentru accesul în numeroase spaţii publice.


De la un vârf de infectări cu circa 11.000 de cazuri zilnice la începutul lunii septembrie, Israelul a ajuns acum la circa 2.300 de noi cazuri zilnice; o scădere substanţială, dar încă nu suficientă pentru a considera că valul patru a rămas complet în urmă.

Odată cu scăderea numărului infectărilor a scăzut şi cel al pacienţilor în stare gravă, în spitalele israeliene fiind la ATI în prezent 450 de persoane, faţă de 660 cu două săptămâni în urmă. Peste 75% dintre bolnavii de la ATI sunt nevaccinaţi.

Citește și : Mateusz Morawiecki acuză opoziţia din Polonia că MINTE în legătură cu ‘Polexit’

Mai puţin de 10% dintre israelieni nu s-au vaccinat nici măcar cu schema de două doze, conform specialiştilor acesta fiind un factor care a alimentat al patrulea val al pandemiei.

”Pericolul este în continuare aici, virusul se află printre noi”, a avertizat coordonatorul naţional pentru gestionarea răspunsului la pandemie, Salman Zarka, care a îndemnat la precauţie pentru prevenirea unui al cincilea val.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.