StiripesurseSintezeIsraelul anunţă construirea de noi colonii în Ierusalimul de Est -...

Israelul anunţă construirea de noi colonii în Ierusalimul de Est – VIDEO

Publicat:

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat joi construirea de noi locuinţe în cartierele de colonizare din Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al oraşului, o declaraţie ce survine cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor legislative la care premierul îşi joacă supravieţuirea politică, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Adăugăm 2.200 de locuinţe la Har Homa’, a declarat premierul într-o înregistrare video difuzată de biroul său, în care apare în apropierea coloniei.

Citeşte şi: ATAC ARMAT în două baruri din Germania: Nouă oameni au fost uciși!

‘Am fondat acest cartier în 1997 atunci când am fost ales prim-ministru, în ciuda obiecţiilor lumii întregi’, a adăugat el. ‘Există astăzi 40.000 de locuitori şi vom adăuga 10.000. Har Homa va fi compus din 50.000 de locuitori, la fel ca un oraş israelian mediu’, a mai precizat Netanyahu, aflat în campanie pentru cel de-al treilea scrutin parlamentar în mai puţin de un an.


El a anunţat de asemenea construirea a mii de locuinţe într-un alt sector al părţii de est a Ierusalimului. ‘Dar vestea şi mai importantă astăzi este că am aprobat construirea la Givat Hamatos. Aceasta înseamnă 4.000 de noi locuinţe, 1.000 pentru locuitorii arabi de la Beit Safafa (sectorul palestinian din proximitate – n.red.) şi 3.000 pentru locuitori evrei’, a afirmat premierul.

‘Construirea la Givat Hamatos va fi o lovitură serioasă dată soluţiei cu două state’ (israelian şi palestinian – n.red.), a reacţionat pe Twitter ONG-ul israelian anticolonizare ‘Pacea acum’, explicând că ‘acesta este ultimul loc ce ar permite o continuitate teritorială între Betleem şi Ierusalimul de Est’.

În prezent, peste 60.000 de persoane locuiesc în coloniile din Cisiordania şi Ierusalimul de Est. Colonizarea acestor teritorii, ocupate din 1967 de Israel, s-a accelerat în ultimii ani sub impulsul lui Netanyahu şi al aliatului său de la Washington, preşedintele american Donald Trump.

Citeşte şi: Michael Bloomberg, atacat din toate părţile la prima dezbatere televizată a democraţilor

Acesta şi-a prezentat la sfârşitul lui ianuarie planul pentru Orientul Mijlociu, ce prevede în principal să facă din Ierusalim ‘capitala indivizibilă’ a statului Israel şi să creeze o capitală a unui stat palestinian la periferiile Ierusalimului. Palestinienii vor să facă din întreg Ierusalimul de Est capitala lor şi resping planul american, considerat ‘istoric’ de Israel.

‘Conectăm toate părţile Ierusalimului unificat, ridic toate restricţiile şi Ierusalimul se construieşte cu noi’, a mai spus Netanyahu joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.