Israelul ar fi efectuat interceptări cu un sistem portabil plasat în apropiere de Casa Albă

Publicat:

Israelul ar fi folosit un sistem de interceptare de comunicaţii portabil în zona care înconjoară Casa Albă din Washington, potrivit informaţiilor publicate joi de site-ul Politico şi infirmate categoric de statul israelian, relatează AFP, scrie agerpres.

Potrivit Politico, responsabili americani cred că israelienii sunt cei care ar fi instalat sisteme de interceptare a apelurilor şi SMS-urilor în centrul capitalei americane în 2017.


Citește și : Administraţia Trump doreşte ‘progrese substanţiale’ în negocierile comerciale cu China (Mnuchin)

Mai mulţi foşti responsabili cu securitatea naţională a SUA au declarat pentru Politico că analizele efectuate de FBI şi mai multe agenţii de informaţii leagă scanerele descoperite de agenţi israelieni.

“Aceste aparate trebuiau, cu siguranţă, să-l spioneze pe preşedintele Donald Trump” precum şi pe consilierii săi, a explicat unul dintre aceşti responsabili, sub acoperirea anonimatului.

Potrivit Politico, nu se ştie dacă israelienii au reuşit să-şi îndeplinească scopurile.

Unul dintre principalii aliaţi ai SUA, legătură care pare să se fi amplificat în timpul preşedinţiei Trump, Israel a dezminţit cu fermitate aceste acuzaţii.

“Israelul nu desfăşoară nicio misiune de spionaj în SUA”, a declarat ministrul de externe Israel Katz.

Citește și : Lula da Silva: ‘Bolsonaro nu face nimic, el distruge’

“SUA şi Israel împărtăşesc între ele enorm de multe informaţii şi lucrează împreună pentru a preveni orice ameninţare şi a întări securitatea acestor două ţări”, a adăugat ministrul israelian.

Dispozitivul aşa-numit “IMSI-catcher”, care permite interceptări într-o zonă limitată, este utilizat în special de poliţie.

În urmă cu doi ani, mai multe aparate au fost descoperite la Washington de ministerul american al Securităţii interne “în apropierea unor locuri sensibile precum Casa Albă”, a explicat guvernul în mai 2018. Persoanele care le-au instalat nu au fost niciodată identificate, precizează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.