StiripesurseȘtirile zileiIsraelul atacă mai multe obiective Hamas din Fâşia Gaza

Israelul atacă mai multe obiective Hamas din Fâşia Gaza

Publicat:

Aviaţia israeliană a efectuat luni nouă atacuri împotriva unor “obiective militare” ale Hamas în nordul Fâşiei Gaza, ca ripostă la trimiterea unor zmeie incendiare pe teritoriul israelian, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, citat de AFP, potrivit agerpres.

Aceste atacuri au vizat două situri militare ale Hamas şi o unitate unde se fabricau arme, conform aceluiaşi comunicat, care nu precizează dacă aceste raiduri au făcut victime umane.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Japonia. Cel puţin trei oameni au murit – VIDEO

După pietre, zmeiele şi baloanele incendiare au devenit simbolurile mişcării palestiniene de protest lansată la 30 martie în Fâşia Gaza pentru “dreptul la întoarcere” al palestinienilor alungaţi sau care şi-au părăsit locurile natale la crearea statului Israel în 1948.

De la sfârşitul lunii martie, peste 300 de incendii care au devastat mai multe mii de hectare de câmpie şi vegetaţie au fost înregistrate, conform serviciului de pompieri din Israel.


Fâşia Gaza este controlată de mişcarea islamistă Hamas, inamic declarat al Israelului.

Pentru cei care trimit aceste torţe zburătoare în această enclavă supusă unei blocade stricte de către Israel, acestea reprezintă o modalitate de a face rău israelienilor de cealaltă parte a barierei puternic păzite de armată, ţinându-se totodată la distanţă de tirurile israeliene care au făcut cel puţin 130 de morţi de la 30 martie.

Armata israeliană a rănit sâmbătă doi palestinieni care lansau baloane incendiare.

O purtătoare de cuvânt a armatei a precizat că un “aparat aerian” israelian a tras în apropierea unui grup de palestinieni care lansa baloane incendiare.

Citeşte şi: O camionetă a intrat cu viteză în mulţime la un festival de muzică din Olanda

La 9 iunie, aviaţia israeliană a efectuat prima oară tiruri în apropierea unor palestinieni acuzaţi că pregăteau baloane de care erau ataşate dispozitive explozive.

Armata israeliană a utilizat de asemenea drone pentru a intercepta astfel de baloane şi zmeie incendiare.

Potrivit ministrului apărării Avigdor Lieberman, 400 de zmeie au fost interceptate din cele circa 600 lansate de la începutul acestei mişcări de protest.

Israelul şi Hamas au purtat trei războaie din 2008. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.