Israelul construieşte un ZID subteran la frontiera cu Fâşia Gaza

Publicat:

Israelul va accelera construirea unui zid subteran de-a lungul frontierei sale cu Fâşia Gaza, pentru a-l finaliza în termen de doi ani, într-o tentativă de a împiedica infiltrarea comandourilor de palestinieni prin tuneluri, au indicat joi un general israelian şi mass-media locale, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Tunelurile care leagă Fâşia Gaza de Israel şi care sunt utilizate de mişcarea islamistă Hamas sau de alte grupări palestiniene pentru a se infiltra pe teritoriul israelian sunt considerate de Israel drept una dintre principalele ameninţări la adresa securităţii sale.


Citeşte şi: Accident teribil în Londra. Un autobuz supraetajat a intrat cu viteză într-un magazin. Mai mulţi oameni sunt răniţi – FOTO/VIDEO

Treizeci de tuneluri au fost descoperite şi distruse în vara anului 2014 în timpul ultimei campanii militare israeliene împotriva Hamas în Fâşia Gaza, enclavă palestiniană controlată de mişcarea islamistă din 2007 şi supusă unei blocade de către Israel.

“În lunile următoare, vom accelera construirea acestei bariere. Sperăm ca această construcţie să fie încheiată în doi ani”, a afirmat miercuri generalul Eyal Zamir, comandantul regiunii militare de sud a Israelului.

“Sper că Hamas nu va ataca (construcţia zidului subteran), deşi el consideră aceste tuneluri drept un instrument strategic împotriva Israelului”, a afirmat la rândul său ministrul construcţiilor israelian Yoav Galant, membru al cabinetului de securitate şi fost comandant al regiunii militare de sud a Israelului, într-o declaraţie la postul de radio al armatei.

El a subliniat că acest zid va fi săpat pe teritoriul israelian în paralel cu gardul de securitate, care închide Fâşia Gaza la nord şi la est. “Faptul că această lucrare se situează pe teritoriul nostru suveran se justifică prin atacurile împotriva celor care lucrează aici”, a indicat Galant.

Citeşte şi: ALERTĂ în Japonia. O bombă neexplodată a fost găsită la centrala nucleară de la Fukushima

Potrivit postului de radio al armatei israeliene, acest zid, realizat în special din plăci de beton şi senzori, se va întinde pe cei 64 km ai frontierei cu Fâşia Gaza.

Circa 1.000 de muncitori lucrează în prezent la acest proiect, ale cărui costuri se ridică la 3 miliarde de şekeli (aproximativ 710 milioane de euro). Postul de radio al armatei israeliene a precizat că înălţimea gardului de securitate deja existent va creşte până la 6 metri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.