StiripesurseExterneIsraelul controlează total nordul Fâșiei Gaza

Israelul controlează total nordul Fâșiei Gaza

Publicat:

Israelul controlează total nordul Fâșiei Gaza

După trei luni de lupte, Israelul controlează total nordul Fâşiei Gaza, unde au fost ucişi peste 8.000 de terorişti Hamas şi peste 30.000 de arme confiscate, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, transmite www.monitorulapararii.ro.

Israelul controlează total nordul Fâşiei Gaza, unde au fost ucişi peste 8.000 de terorişti Hamas şi peste 30.000 de arme confiscate, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi:  Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România

Militarii israelieni se concentrează acum pe centru şi zona de sud, în timp ce ONU, prin Scott Anderson, directorul Agenţiei UNRWA (United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees), a avertizat că Fâşia Gaza a devenit un loc al morţii şi disperării, un teritoriu de nelocuit, unde peste 90% din populaţie a fost nevoită să-şi părăsească locuinţele. Conform Hamas, peste 22.000 de palestinieni au fost ucişi în Gaza şi alte câteva sute în Cisiordania.

Teroriştii Hamas au ucis peste 1.200 de israelieni în atacul din 7 octombrie şi au luat ostatici peste 240. 137 de ostatici mai sunt încă în mâinele Hamas. Israelul a declanşat o operaţiune terestră în Gaza, una antiteroristă în Cisiordania şi bombardamente în Liban şi Siria pentru a răspunde la lansările de rachete ale grupării Hezbollah, susţinută de Iran.


Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

Premierul Netanyahu a avertizat Libanul că dacă atacurile Hezbollah vor continua, Beirutul va arăta precum Gaza. Statele Unite sunt îngrijorate de posibilitatea extinderii conflictului în Orientul Mijlociu, secretarul de stat Antony Blinken este în al patrulea tur în regiune. După ce a discutat cu preşedintele Erdogan al Turciei despre găsirea unei soluţii post război, acum vizitează Israelul, Cisiordania şi alte cinci state arabe: Iordania, Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.