StiripesurseSintezeIsraelul CRITICĂ decizia Australiei de a nu mai recunoaşte Ierusalimul de...

Israelul CRITICĂ decizia Australiei de a nu mai recunoaşte Ierusalimul de Vest drept capitală a sa; Autoritatea Palestiniană o salută

Publicat:

Israelul a criticat marţi decizia Australiei de a nu mai recunoaşte Ierusalimul de Vest drept capitală a sa, şi l-a convocat de urgenţă pe ambasadorul australian pentru explicaţii, în vreme ce Autoritatea Naţională Palestiniană a salutat anunţul guvernului de la Canberra, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, prim-ministrul Yair Lapid a calificat decizia Australiei drept ‘un răspuns precipitat la o informaţie de presă eronată’, fără a preciza la ce face referire.

Citește și : Sprijinul militar al UE pentru Ucraina se intensifică

‘Nu putem decât să-i urăm guvernului australian să-şi gestioneze celelalte dosare într-o manieră mai serioasă şi profesionistă’, a adăugat Lapid.

La rândul său, Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul australian în cursul zilei.


Australia a anunţat marţi că nu va mai recunoaşte Ierusalimul de Vest drept capitala statului Israel, revenind astfel asupra unei decizii luate de guvernul conservator precedent.

‘Salutăm decizia Australiei cu privire la Ierusalim şi apelul său în favoarea soluţiei cu două state (…) şi garanţia sa potrivit căreia suveranitate viitoare a Ierusalimului depinde de o soluţie permanentă bazată pe legitimitatea internaţională’, a reacţionat marţi pe Twitter ministrul afacerilor civile palestinian, Hussein al-Sheikh.

Ministrul de externe australian, Penny Wong, afirmase că problema statutului Ierusalimului trebuie rezolvată în cadrul unor negocieri de pace între Israel şi palestinieni, nu în cadrul unor decizii unilaterale.

‘Nu vom susţine o abordare care compromite această perspectivă’, a declarat ea, adăugând că ‘ambasada Australiei a fost mereu şi rămâne la Tel Aviv’.

Guvernul laburist de centru-stânga se află la putere în Australia din luna mai.

Executivul precedent condus de Scott Morrison a fost criticat puternic în 2018 când a anunţat că recunoaşte Ierusalimul de Vest drept capitală a Israelului, după o decizie similară a preşedintelui american Donald Trump.

Problema Ierusalimului şi cea a statutului său rămân unele din punctele cele mai spinoase ale conflictului israeliano-palestinian.

Citește și : Centrala nucleară Zaporojie, DECONECTATĂ iar de la alimentarea externă cu energie

Israelul a ocupat partea de vest a Ierusalimului în 1967, a anexat-o şi consideră de atunci întreg oraşul drept capitala sa ‘eternă’ şi ‘indivizibilă’, în vreme ce palestinienii vor să facă din Ierusalimul de Vest capitala statului la care aspiră.

La Ierusalim şi-au stabilit ambasada doar Statele Unite, Guatemala, Honduras şi Kosovo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.