Forţele de securitate israeliene au supravegheat în ultimele zile casele din satul de beduini Khan al-Ahmar, iar activiştii pentru drepturile omului se tem că locuitorii vor fi mutaţi cu forţa pentru a face loc lucrărilor de extindere ale unei colonii israeliene. Deşi Curtea Supremă din Israel a aprobat demolarea satului de beduini, localnicii spun că nu-şi vor părăsi pământul nici în ruptul capului, deşi autorităţile israeliene le promit 250 mp de familie într-un alt loc.
Potrivit portalului de ştiri independent în limba engleză “+972”, care-i citează pe localnici, activişti pentru drepturile omului şi oficiali palestinieni, forţele de securitate israeliene au început să se pregătească duminică pentru demolarea satului de beduini. Am vizitat vineri satul de beduini, împreună cu un grup de jurnalişti din România, iar localnicii se aşteptau încă de atunci ca demolarea satului să înceapă în orice moment, relatează agerpres.
Citeşte şi: Japonia cumpără de la americani două radare ultraperformante
Duminică dimineaţă, scrie “+972” prezentând o înregistrare furnizată de grupul de stânga care militează pentru apărarea drepturilor omului B’Tselem, poliţişti şi militari israelieni au mers în satul de beduini şi au inspectat locuinţele. Sătenii le-au spus activiştilor că un poliţist le-a comunicat că ar fi mai bine dacă ar pleca “de bună voie”, deşi nu le-a furnizat mai multe detalii. B’Tselem a avertizat că demolarea statului Khan al-Ahmar şi mutarea forţată a locuitorilor ar constitui o crimă de război, notează portalul “+972”.
Sursa citată precizează că pregătirile pentru demolarea satului au început la o lună după ce un verdict al Curţii Supreme a aprobat demolarea cătunului – unde locuiesc aproape 200 de persoane, dintre care 90 de copii – şi mutarea lor forţată în apropierea unei gropi de gunoi din vecinătatea oraşului Abu Dis din Cisiordania. Odată înlăturate problemele legale, buldozerele armatei israeliene ar putea sosi în orice clipă la Khan al-Ahmar, satul aflat între coloniile israeliene Kfar Adumim şi Ma’ale Adumim, potrivit articolului de pe site-ul “+972”.
Localnicii ne-au spus de la început că ştiu că demolarea satului lor ar putea începe în orice clipă, dar au afirmat că nu au de gând să plece de bună voie, iar dacă vor fi duşi cu forţa într-un alt loc se vor muta înapoi.
Mohamed Ibrahim, care are 59 de ani şi s-a născut în zona în care se află satul, ne-a declarat că nu vede motivul pentru care beduinii ar trebui să părăsească satul, din moment ce se află acolo de zeci de ani, mult înainte de apariţia coloniilor israeliene. El are opt copii şi trei nepoţi şi a afirmat că toţi se vor afla alături de el pentru a-şi manifesta opoziţia atunci când vor veni buldozerele să le demoleze casele.
“Vor ca toţi beduinii să plece pentru ca să-şi extindă coloniile. Ne judecăm de zece ani pentru a evita expulzarea, dar în urmă cu două luni s-a dat verdictul şi trebuie să evacuăm. Au încercat să ne mute într-o zonă de lângă o groapă de gunoi din Abu Dis, să ne construiască case şi să ne ducă pe toţi acolo. Este la circa 20 km depărtare, într-o zonă care ţine de localitatea Abu Dis”, ne-a spus Mohamed Ibrahim, prin intermediul unui translator palestinian.
“Nu vrem să mergem acolo şi nu vom pleca niciodată. Chiar dacă ne duc acolo, ne vom întoarce iar. Aici este pentru noi acasă, locul în care s-au născut părinţii mei, în care m-am născut eu, copiii şi nepoţii mei. Imaginaţi-vă un loc în care aţi fost de 50 sau 60 de ani, nu este uşor să pleci. Iar acesta este un pământ special care a aparţinut palestinienilor, de ce să fim obligaţi să plecăm?”, ne-a întrebat el.
Un răspuns pe care nu i-l poate da nimeni şi nici nu va încerca s-o facă, mai ales că pentru mutarea lor s-au invocat cele mai bune intenţii.
“Acum verdictul s-a dat şi este posibil ca mâine (sâmbătă, 29 iunie – n.r.) să vină, peste două zile (duminică, 30 iunie – n.r.) sau în două ore (vineri, 28 iunie n.r.). Pot veni oricând şi să ne alunge de pe pământul nostru. Am cerut autorizaţie să construim aici, dar ni s-a refuzat asta. Israelienii ne-au spus că vor să construiască pentru noi case mai bune dacă ne mutăm, dar nu credem asta”, a spus bărbatul, care afirmă că li s-a oferit un teren de 250 mp de familie dacă acceptă mutarea în noul loc în care vor să le transfere comunitatea autorităţile israeliene.
“Nu vom pleca decât dacă ne vor muta cu forţa. Am fost aici înaintea coloniilor, de ce trebuie să primim permisiune din partea lor să trăim aici? Ei au şcoli gratuite şi apă curentă, iar noi nu avem nici pantofi în picioare. Legile de oriunde din lume spun că dacă trăieşti într-un loc peste 30 de ani este al tău”, a mai spus Mohamed Ibrahim.
La câteva zeci de metri mai încolo l-am găsit pe Suleyman şi familia lui, adunaţi împreună la masă într-un spaţiu improvizat din pereţi de metal şi bucăţi de placaj şi de plastic. El ne-a invitat să intrăm şi să-i gustăm bucatele, printre care şi nişte rulouri de orez în frunze de viţă de vie, care seamănă cu sarmalele. Ghidul nostru ne-a spus că orice beduin ţine în casă un oaspete trei zile, după care acesta trebuie să plece pentru a dovedi că este un bun beduin. La momentul la care am discutat cu ei, beduinii din Khan al-Ahmar nu mai ştiau însă dacă mai aveau de stat trei zile în locul în care li s-au născut copiii.
Suleyman, care trăieşte aici împreună cu soţia şi cei patru copii, îşi aduce aminte că locuinţele lor au mai fost demolate o dată.
“Am stat 15 zile sub acel copac când ne-au distrus casele”, ne-a povestit el. “Crucea Roşie ne-a adus corturi ca să nu stăm în soare. După ce Crucea Roşie a plecat, israelienii au venit şi au luat corturile”, a spus bărbatul.
După aceea au început să reconstruiască, dar nu li s-a permis să folosească cărămidă sau beton. Şi-au improvizat locuinţe din panouri de metal şi prelate de plastic, aşezându-şi saltelele direct pe pământ. Au continuat să trăiască acolo, deşi condiţiile nu era deloc sigure.
Suleyman ne-a arătat o cicatrice de pe faţa unuia dintre copiii lui şi ne-a spus că fetiţa a scăpat ca prin minune dintr-un incendiu provocat accidental de unul dintre fraţii ei. El şi familia lui au reuşit să iasă din casă doar cu ce aveau pe ei.
Beduinii din Khan al-Ahmar nu au însă de furcă doar cu incendiile, ci şi cu inundaţiile sau cu frigul din timpul iernii. Soţia lui Suleyman ne-a spus că din cauza faptului că nu pot folosi tencuială pentru pereţi sau acoperiş, apa de ploaie se scurge şi îi inundă, iar iarna au mult de furcă din cauza frigului.
Femeia ne-a spus că vor să înceapă să construiască aici şi să-şi facă viaţa mai uşoară, încetul cu încetul, deşi este clar că posibilităţile materiale nu le prisosesc. Cu toate acestea, la fel ca toţi beduinii cu care am vorbit, nici ea nu-şi imaginează un alt mod de viaţă şi refuză ideea de a se muta în altă parte, chiar în case cu pereţi şi acoperiş.
Satul Khan al-Ahmar a devenit un loc cunoscut la nivel internaţional pentru rezistenţa la practica israeliană a transferului forţat de palestinieni din Zona C a Cisiordaniei, aflată sub controlul militar deplin al armatei israeliene, o zonă despre care mai mulţi membri ai guvernului israelian au declarat că ar trebui anexată, scrie “+972”.
Originari din Tel Arad, în deşertul Negev, locuitorii din Khan al-Ahmar au fost alungaţi de armată israeliană pentru prima dată în anii 1950. După prima lor mutare, membrii comunităţii au închiriat pământ pentru a locui şi a-şi creşte turmele în zona în care este situată în prezent colonia Kfar Adumim. Au fost apoi mutaţi pentru a doua oară, după care s-au mutat în locul în care se află în prezent.
Autorităţile israeliene au refuzat să le furnizeze localnicilor apă curentă – deşi le permite accesul la o conductă de apă de lângă autostradă – sau curent electric. Beduinii şi-au montat panouri solare pentru a beneficia de curent electric, însă s-a întâmplat nu o dată ca acestea să fie ridicate de soldaţii israelieni. De asemenea, beduinii nu dispun de un sistem de canalizare sau de drumuri asfaltate şi nu au voie să-şi construiască case sau imobile de utilitate publică din cărămidă, iar terenul de păşunat le-a fost restrâns.
Citeşte şi: În ciuda procedurii de infringement, Polonia nu renunţă la reforma judiciară (AFP)
Bătălia legală pentru Khan al-Ahmar a început în 2009, după ce un ONG italian i-a ajutat să-şi construiască şcoala din cauciucuri şi chirpici pentru copiii sătenilor. La doar o lună după ce s-a deschis şcoala, armata israeliană a dispus demolarea ei, afirmând că se află prea aproape de o zonă aprobată pentru dezvoltare. După ce un proces care a prevenit demolarea şcolii în acelaşi an, coloniile din apropiere Kfar Adumim, Alon şi Nofei Prat, precum şi ONG-ul de dreapta Regavim au dat armata în judecată pentru a o obliga să execute 257 de ordine de demolare care vizau comunitatea de beduini, printre care şi şcoala.
A urmat o bătălie juridică de mai mulţi ani, care a reuşit să împiedice ca şcoala şi satul să fie demolate, scrie “+972”. În august 2017, ministrul apărării Avigdor Liberman a anunţat însă că armata se pregăteşte să demoleze Khan al-Ahmar, precum şi satul Susiya, din zona Hebronului.
Şcoala a continuat să existe până astăzi, deşi zilele ei par a fi numărate. Între timp, 170 de copii din nu mai puţin de cinci sate au venit aici pentru a învăţa în ultimii aproape zece ani, dar şi pentru a protesta împreună când spectrul distrugerii satului reapărea la orizont.
Cu doar câteva zile înainte de verdictul Curţii Supreme israeliene, 74 de membri ai Partidului Democrat din congresul SUA i-au trimis o scrisoare premierului israelian Benjamin Netanyahu, prin care îi cereau să nu demoleze satul Khan al-Ahmar şi alte comunităţi palestiniene, printre care şi Susiya, în Cisiordania ocupată.
“Distrugerea şi strămutarea unor astfel de comunităţi sunt împotriva valorilor comune americane şi israeliene, subminând în acelaşi timp securitatea pe termen lung a Israelului, demnitatea palestiniană şi perspectivele pentru realizarea paşnică a două state pentru două popoare”, se menţionează în scrisoare.
La începutul lunii iunie, peste 300 de oficiali, experţi în drept, academicieni, artişti, lideri religioşi şi activişti din întreaga lume, printre care Alice Walker, Noam Chomsky, Ai Weiwei şi alţii, au publicat o scrisoare deschisă în care îşi exprimau opoziţia faţă de planurile Israelului de a muta cu forţa mii de comunităţi de agricultori şi păstori palestinieni, printre care şi Khan al-Ahmar, din locurile în care se află în Cisiordania.
