StiripesurseSintezeIsraelul intensifică bombardamentele în Gaza și reprimă revoltele interne. Numărul victimelor...

Israelul intensifică bombardamentele în Gaza și reprimă revoltele interne. Numărul victimelor crește proporțional!

Publicat:

Israelul este angajat pe două fronturi, intensificând raidurile aeriene împotriva militanţilor islamişti ai Hamas din Fâşia Gaza şi combătând revoltele din oraşele sale cu populaţie mixtă, iudeo-arabă, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

La scurt timp după miezul nopţii de miercuri spre joi, alarmele s-au activat în sudul ţării, la Tel Aviv însă, pentru prima oară de la escaladarea violenţelor luni, şi în nordul Israelului.

Citește și : Adunarea Naţională a Franţei dă undă verde ‘paşaportului sanitar COVID-19’

Între timp, forţele aeriene israeliene au lovit poziţii ale Hamas din Fâşia Gaza vizând, printre altele, obiective care au legătură cu operaţiunile de contraspionaj ale Hamas, precum şi locuinţa unui comandat al mişcării, Iyad Tayeb.

În Fâşia Gaza, cel mai recent bilanţ al victimelor indică 67 de morţi, inclusiv 17 copii, şi aproape 400 de răniţi.


În tabăra israeliană, numărul morţilor a crescut la şapte.

“Ca represalii pentru raidul asupra turnului Al-Shoruk şi moartea unui grup de lideri”, Hamas a lansat miercuri seară peste o sută de rachete spre Israel, dintre care mai multe au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă Domul de fier.

Astfel, numărul rachetelor lansate spre Israel de mai multe grupări armate palestiniene de la începutul săptămânii se ridică la aproximativ 1.500.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat hotărât să continue să atace şi să slăbească capacităţile militare ale Hamas.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, cu sediul în Cisiordania, locul protestelor, al ciocnirilor şi al atacurilor împotriva forţelor israeliene care au ucis trei persoane marţi, i-a cerut preşedintelui american, Joe Biden, într-o discuţie telefonică, să “oprească atacurile israeliene”.

Citește și: Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziție clară față de situația din Gaza

În culise, Qatarul, Egiptul şi ONU lucrează, de asemenea, pentru a facilita o mediere. Ministrul egiptean de externe a luat legătura cu omologul său israelian pentru a încerca, fără succes pentru moment, să îl convingă să oprească raidurile asupra Fâşiei Gaza. Un emisar american este aşteptat să sosească în regiune.

Hamas a lansat o primă rundă de rachete asupra Israelului în semn de solidaritate cu cei peste 700 de palestinieni răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheii din Ierusalimul de Est.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.