StiripesurseExterneIsraelul lui Netanyahu IGNORĂ decesul Papei

Israelul lui Netanyahu IGNORĂ decesul Papei

Publicat:

Guvernul israelian a postat iar apoi a şters un mesaj în social media care transmitea condoleanţe pentru moartea Papei Francisc, fără a explica de ce, însă un ziar israelian a legat decizia de faptul că Suveranul Pontif a criticat războiul din Gaza, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Contul verificat @Israel a postat luni, pe platforma de social media X, mesajul: “Odihneşte-te în pace, Papă Francisc. Fie ca amintirea lui să fie o binecuvântare”. Alături de mesaj era postată o imagine cu Papa Francisc, în timpul unei vizite la Zidul Plângerii de la Ierusalim.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creştinii ortodocși: Credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Stiripesurse.md

Ziarul Jerusalem Post a citat oficiali de la Ministerul de Externe care au afirmat că Papa a făcut “declaraţii împotriva Israelului” şi că postarea de pe social media a fost publicată “din greşeală”.

Ministerul de Externe, despre care platforma socială X menţionează pe site-ul său că este asociat contului verificat @Israel, nu a răspuns imediat unei solicitări a Reuters de a comenta situaţia.


Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, a sugerat în noiembrie că lumea întreagă trebuie să studieze dacă campania militară a Israelului în Gaza reprezintă un genocid al poporului palestinian, într-una dintre criticile sale cele mai explicite ale comportamentului Israelului în războiul cu Hamas care a început în octombrie 2023.

În ianuarie, fostul papă a numit situaţia umanitară din Gaza “ruşinoasă”, ceea ce a declanşat critici din partea rabinului şef al Romei, care l-a acuzat pe Francisc de “indignare selectivă”.

Israelul susţine că acuzaţiile de genocid pentru campania sa din Gaza sunt fără temei şi că nu face decât să vâneze Hamas şi alte grupuri armate.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care conduce o coaliţie de dreapta şi extremă dreapta împreună cu partide religioase şi naţionaliste, nu a făcut comentarii în privinţa morţii Papei Francisc.

Cu toate acestea, preşedintele israelian Isaac Herzog a trimis luni un mesaj de condoleanţe creştinilor din Ţara Sfântă şi din întreaga lume, descriindu-l pe Francisc drept “un om cu o credinţă profundă şi de o compasiune fără margini”.

Relaţiile dintre Biserica Catolică şi iudaism s-au ameliorat în ultimele decenii, după secole de animozitate.

Papa Francisc a avut în general grijă în timpul pontificatului său de 12 ani să nu ia partea vreuneia dintre taberele în conflict şi a condamnat creşterea amplorii grupurilor antisemite, discutând în acelaşi timp la telefon cu mica comunitate creştină din Gaza în fiecare seară în timpul războiului.

Francisc a vizitat în 2014 Zidul Plângerii – cel mai sacru loc de rugăciune al iudaismului – şi de asemenea s-a rugat la o secţiune a zidului construit de Israel în Cisiordania ocupată care desparte Ierusalimul de Bethleem.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.