StiripesurseSintezeIsraelul nu are 'nicio obiecţie' faţă de transferul a două insuliţe...

Israelul nu are ‘nicio obiecţie’ faţă de transferul a două insuliţe către Arabia Saudită

Publicat:

Israelul nu are ‘nicio obiecţie’ faţă de transferul a două insuliţe strategice din Marea Roşie către Arabia Saudită, considerat o precondiţie pentru un eventual proces de normalizare a relaţiilor între aceste două state, transmite vineri AFP, citând surse apropiate dosarului, potrivit agerpres.

Preşedintele american Joe Biden, aflat în aceste zile în primul său turneu în Orientul Mijlociu, s-a întâlnit miercuri şi joi cu liderii israelieni la Ierusalim şi va ajunge vineri la Riad după un zbor oficial inedit între Israel şi Arabia Saudită.

Citeşte şi: Biden salută deschiderea spaţiului aerian saudit pentru toţi transportatorii: ‘O decizie istorică!’ – Black News

Israelul şi Arabia Saudită ar putea regla în cursul vizitei lui Biden problema retrocedării către Riad a insuliţelor Tiran şi Sanafir, aflate în prezent în mâinile Egiptului şi care permit controlul accesului în portul israelian Eilat.

Autorităţile egiptene au dat deja undă verde retrocedării, însă, în virtutea acordurilor de pace din 1979 dintre cele două state, aceasta trebuie aprobată şi de Israel.


În noaptea de joi spre vineri, cu câteva ore înainte de zborul lui Joe Biden, responsabili de rang înalt au declarat pentru AFP că Israelul ‘nu are nicio obiecţie’ faţă de retrocedarea celor două insuliţe.

Israelul a declarat marţi că speră într-un ‘început’ de normalizare a relaţiilor cu Arabia Saudită cu ocazia vizitei preşedintelui american la Riad.

‘Faptul că preşedintele Biden zboară direct în Arabia Saudită rezumă dinamica ultimelor luni. Există o relaţie delicată, fragilă, nouă, în mai multe privinţe. Noi sperăm (…) că este vorba despre primii paşi, despre începutul unui proces de normalizare’, a declarat marţi pentru presă un responsabil israelian de rang înalt, sub rezerva anonimatului.

Citeşte şi: Americanii spun că NU există restricţii privind vânzarea de echipamente agricole către Moscova – Black News

Israelul, care a semnat tratate de pace cu Egiptul în 1979 şi cu Iordania în 1994, şi-a normalizat relaţiile cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrein în 2020 în cadrul ‘Acordurilor Abraham’ şi speră să adauge Arabia Saudită pe această listă.

În contextul unei unde verzi israeliene date retrocedării insuliţelor Tiran şi Sanafir, Arabia Saudită ar putea permite unor avioane israeliene să-i survoleze spaţiul aerian, şi chiar curse charter între cele două ţări pentru a le facilita pelerinajul la Mecca musulmanilor din Israel, au sugerat înalţi responsabili, fără a confirma aceste măsuri, adaugă AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.