Israelul redeschide un punct frontieră cu Egiptul

Publicat:

Israelul a redeschis marţi punctul de trecere Taba, închis de la începutul pandemiei de COVID-19, pentru a le permite locuitorilor să se deplaseze în Sinaiul egiptean cu ocazia vacanţei de Pesah (Paştele evreiesc), transmite AFP, potrivit agerpres.

Autoritatea aeroportuară israeliană indicase luni că, de marţi până la 12 aprilie, 300 de persoane vaccinate anti-COVID-19 sau infectate cu noul coronavirus ar putea traversa, doar pe jos, prin terminalul Taba pentru a ajunge în Sinai.


Vezi şi: Poliţiştii mexicani au omorât o imigrantă – VIDEO

Ea a precizat că un test PCR negativ efectuat în ultimele 72 de ore va fi solicitat oricărei persoane care doreşte să treacă această frontieră în ambele sensuri.

Numeroşi israelieni se deplasează în fiecare an în peninsula egipteană Pesah. Terminalul Taba a fost însă închis din martie 2020 din cauza pandemiei, a indicat purtătorul de cuvânt al Autorităţii aeroportuare israeliene, Ofer Lefler.

Israelul înregistrează de câteva săptămâni un recul al pandemiei de COVID-19 graţie mai ales unei vaste campanii de vaccinare lansate pe 19 decembrie.

Ţara cu 9,2 milioane de locuitori, dintre care peste jumătate au primit două doze de vaccin produs de Pfizer-BioNTech, a ieşit gradual de la începutul lui februarie din a treia carantină.

Citeşte şi: 25 de lideri mondiali vor un tratat comun privind pandemiile.

Premierul Benjamin Netanyahu a încheiat un acord cu gigantul farmaceutic american care permite Israelului să obţină rapid milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 în schimbul datelor biomedicale privind efectele sale. De atunci, rata de infectare a populaţiei a scăzut constant, ajungând luni la 1,2% faţă de 6% la finalul lunii februarie, potrivit Ministerului Sănătăţii israelian.

De la debutul pandemiei, un număr de 6.194 israelieni infectaţi cu noul coronavirus au decedat, dintr-un total de 832.000 de bolnavi de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.