Israelul RENUNŢĂ la ‘certificatul verde’

Publicat:

Israelul a decis joi să renunţe la politica “certificatului verde” prin care se cerea dovada vaccinării, recuperării după COVID-19 sau un test negativ pentru a avea acces într-o serie de spaţii publice, în condiţiile în care valul de infectări cu noul coronavirus bate în retragere, relatează Reuters şi TPS, potrivit agerpres.

În Israel, varianta Omicron, extrem de contagioasă, a coronavirusului a înregistrat un vârf spre sfârşitul lui ianuarie, numărul cazurilor raportate zilnic ajungând la circa 85.000, dar ulterior a început să scadă, miercuri cifra anunţată fiind circa 21.000.


Citeşte şi: Biden ar trebui să folosească manualul Războiului Rece pentru a opri amenințarea lui Putin din Ucraina – Black News

“Valul se sparge”, a argumentat premierul Naftali Bennett, în debutul discuţiilor cu oficialii din sănătate consacrate relaxării restricţiilor.

Regulile certificatului verde au fost deja relaxate în Israel pe 4 februarie, dată după care documentul a mai fost cerut la intrarea într-o serie de locuri cum sunt cluburile de noapte sau sălile de festivităţi.

În valul anterior de coronavirus, Israelul a adoptat o politică a “vieţii împreună cu COVID-19”, prin care economia şi şcolile au rămas deschise în cea mai mare parte, deşi unele sectoare, precum şi cursurile, au avut de suferit după ce angajaţi, clienţi, profesori sau elevi s-au îmbolnăvit ori au fost nevoiţi să se izoleze, menţionează Reuters.

Citeşte şi: Rusia a reuşit să se facă auzită şi nu caută confruntare, susţine un fost secretar general al OSCE – Black News

Premierul Bennett a precizat că părinţii vor avea în continuare obligaţia să-şi testeze copiii de coronavirus de două ori pe săptămână, iar testele vor mai fi cerute şi la accesul în căminele de vârstnici.

Israelul, care are o populaţie de circa 9,4 milioane, a înregistrat circa 3,5 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus, de la începutul pandemiei, şi peste 9.700 de decese, unii experţi apreciind că este posibil ca până la jumătate din populaţie să se fi infectat cu Omicron.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați Guvernul a aprobat un regulament care prevede că părinții vor putea contribui financiar, benevol, necondiționat și...

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării Fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, și-a anunțat candidatura la prezidențialele din toamna lui 2024,...

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor Un bărbat de 27 de ani din Ialoveni, a fost trimis în...

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.