StiripesurseSintezeIsraelul revocă permisele de intrare a trei responsabili palestinieni

Israelul revocă permisele de intrare a trei responsabili palestinieni

Publicat:

Israelul a anunţat sâmbătă revocarea permiselor de intrare pe teritoriul său pentru trei responsabili cu rang înalt ai partidului Fatah şi colaboratori apropiaţi ai preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, după ce au vizitat un deţinut recent eliberat de statul evreu, notează AFP, potrivit agerpres.  

Mahmoud al-Aloul, Azzam al-Ahmad şi Rawhi Fattouh s-au întâlnit cu Karim Younis, un arab israelian eliberat joi după ce a ispăşit o pedeapsă de 40 de ani de închisoare pentru uciderea unui soldat israelian în 1983.

Citește și : Jens Stoltenberg va fi distins cu Premiul Sønsteby 2023 la Oslo

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a ordonat revocarea permiselor lor de a intra în Israel după această vizită, a indicat biroul său într-un comunicat.

“Cei trei au profitat de statutul lor şi au intrat în Israel în această dimineaţă pentru a merge la locuinţa teroristului Karim Younis”, se spune în text.


Această decizie intervine a doua zi după anunţul a adoptării de Israel a unei serii de sancţiuni împotriva Autorităţii Palestiniene, în special financiare. Aceste măsuri vizează şi avantajele anumitor responsabili “care desfăşoară un război politic şi juridic împotriva Israelului”, a indicat vineri biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Acestea sunt represalii la recentul demers al Autorităţii Palestiniene la ONU vizând examinarea de către Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a problemei ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a votat la 31 decembrie o rezoluţie în acest sens, criticată de Israel.

Citește și : 29 de morţi în timpul arestării unui fiu al traficantului de droguri ‘El Chapo’

Israelul ocupă din 1967 Cisiordania şi Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al oraşului pe care l-a anexat ulterior.

Noul guvern, învestit pe 29 decembrie, este cel mai de dreapta din istoria ţării, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.