Israelul şi Iordania au semnat un acord pentru curăţarea şi restabilirea debitului râului Iordan

Publicat:

Israelul şi Iordania au anunţat joi că au semnat un acord pentru curăţarea şi restabilirea debitului râului Iordan, care formează graniţa naturală dintre cele două ţări, al cărui nivel scade din cauza poluării şi a schimbărilor climatice, relatează AFP, potrivit agerpres

O declaraţie de intenţie a fost semnată între ministrul israelian al Mediului, Tamar Zandberg, şi ministrul iordanian al Apei şi Irigaţiilor, Mohammad al-Najjar, în marja COP27 care se desfăşoară la Sharm el-Sheikh, în Egipt.


Citește și: Macron susţine ideea lui Lula de a organiza COP în Amazonia în 2025

“Acest acord demonstrează dorinţa de cooperare în domeniul mediului între Israel şi Iordania, (…) care trebuie să lucreze împreună (…) mai ales în faţa schimbărilor climatice globale şi regionale care ne ameninţă pe toţi”, a spus ministrul israelian.

Ministerul Apei din Iordania a declarat că speră ca acordul să contribuie la furnizarea “unei cantităţi mai mari de apă pentru locuitorii de pe ambele maluri ale râului, inclusiv pentru palestinieni”, potrivit unui comunicat publicat de agenţia de presă Petra.

“Restabilirea şi protecţia Iordanului împotriva poluării este extrem de importantă având în vedere scăderea precipitaţiilor şi a cantităţii de apă naturală disponibilă în râu, care creează o criză ecologică gravă în regiune”, a spus Ministerul israelian al Mediului.

Potrivit ONG-ului Ecopeace, debitul râului Iordan a scăzut în 50 de ani de la 1,3 miliarde de metri cubi la 30 de milioane de metri cubi.

“Restabilirea râului Iordan este o măsură esenţială de adaptare la schimbările climatice care poate contribui la recuperarea a 50% din biodiversitatea pierdută în zeci de ani de poluare şi deviere a apei”, a subliniat organizaţia.

Citește și: Biden îi felicită pe republicani pentru victoria obţinută în Camera Reprezentanţilor

“În prezent provocarea este să găsim finanţarea necesară din partea comunităţii internaţionale, în special pentru iordanieni şi palestinieni pentru a construi staţii de epurare şi sisteme de evacuare a apelor uzate”, a declarat directorul organizaţiei, Gidon Bromberg.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.