Italia confirmă confiscarea unei nave care aparţinea unui ONG german

Publicat:

Curtea de Casaţie a Italiei a respins marţi cererea organizaţiei neguvernamentale germane Jugend Rettet de ridicare a sechestrului asupra navei sale Iuventa, confiscată în august 2017 în urma suspiciunilor că era folosită pentru a ajuta imigraţia clandestină, transmite AFP, potrivit agerpres.

Vasul Iuventa, având o lungime de 33 de metri, a fost confiscat la 2 august în apropierea insulei italiene Lampedusa, în cadrul anchetei deschise în octombrie 2016 în Sicilia, în urma denunţurilor făcute de doi agenţi de securitate angajaţi pe o altă navă umanitară.


Citeşte şi: 18 oameni au murit într-un incendiu provocat în China. Piromanul a fost arestat 

Aducând imagini în sprijinul afirmaţiilor lor, cei doi agenţi au relatat că au văzut membri ai Jugend Rettet discutând cu complici presupuşi ai călăuzelor şi aducând, după o operaţiune de salvare, o barcă de lemn în Libia, unde a fost refolosită pentru a transporta alţi migranţi.

Organizaţia respinge însă aceste acuzaţii, explicând că este vorba de o interpretare eronată a celor petrecute în două zile de salvări complicate din iunie 2017, cu numeroase ambarcaţiuni în dificultate, mai multe nave de salvare, dar şi ‘pescuitori de motoare’, adesea înarmaţi, veniţi să fure motoarele ambarcaţiunilor după salvări sau chiar în timpul acestora.

Un studiu amănunţit al asociaţiei Forensic Oceanography, publicat vineri, pe baza imaginilor disponibile şi a transmisiunilor radio în zonă în cele două zile, a confirmat explicaţiile, arătând, de exemplu, că barca de lemn nu fusese tractată spre Libia, ci în direcţia opusă, pentru a nu deranja alte operaţiuni de salvare.

Curtea de Casaţie nu şi-a motivat decizia, care se referă doar la confiscarea navei în timpul anchetei judiciare.

‘Cazul Iuventa este un precedent. Tribunalul permite să fie incriminată salvarea pe mare şi solidaritatea faţă de alte fiinţe umane refugiate. Însă, atât timp cât vor continua să moară oameni pe mare, noi vom continua lupta’, a reacţionat Philipp Külker, purtător de cuvânt al Jugend Rettet, într-o conferinţă de presă la Berlin.

Citeşte şi: Bilanţul atacului de la Toronto: 10 morţi şi 15 răniţi; atacatorul, un bărbat de 25 de ani din Toronto

Justiţia italiană a ridicat, în schimb, săptămâna trecută, sechestrul asupra unei nave a ONG-ului spaniol Proactiva Open Arms, de asemenea bănuit că ajuta imigraţia ilegală pentru că salvatorii au refuzat să predea migranţi gărzilor de coastă libiene.

Un judecător din Sicilia a considerat însă că Libia nu este o ţară sigură pentru migranţi şi că salvatorii au reacţionat, aşadar, ‘în situaţie de necesitate’.

În ultimele zile, peste 1.500 de migranţi au fost salvaţi în largul Libiei şi cel puţin 11 şi-au pierdut viaţa pe mare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.