Italia : Două persoane, arestate la domiciliu pentru vânzarea fără licenţă a radarelor antidronă către Orientul Mijlociu

Publicat:

Două persoane au fost puse sub arest la domiciliu în Italia în legătură cu vânzarea fără licenţă a radarelor antidronă către ţări din Orientul Mijlociu, transmite sâmbătă dpa, conform agerpres.

Suspecţii au încheiat contracte de vânzare în valoare de 3,6 milioane de euro şi negociau alte înţelegeri în valoare de 36 de milioane de euro, au anunţat Garda Financiară şi autorităţile vamale.


Citește și : Germania : O mașină a intrat în mulțime în centrul oraşului Münster. Câteva persoane au fost ucise

Radarele, cunoscute drept “poliţiştii dronelor”, urmau să fie trimise la Madrid pentru testare şi, de acolo, vândute clienţilor arabi, a informat Garda Financiară italiană într-un comunicat, fără a da detalii cu privire la identitatea clienţilor.

Suspecţii arestaţi – un inginer elveţian şi un om de afaceri din Roma – nu au solicitat niciodată licenţe de export de la Ministerul de Externe italian, încălcând astfel reglementările privind vânzarea de arme, a transmis poliţia.

Cei doi fabricau radarele în Pomezia, la periferia sudică a Romei. Cinci dintre presupuşii lor complici au fost puşi sub urmărire, dar nu au fost arestaţi.

Citește și : Uniunea Europeană adaugă o persoană şi 21 de entităţi pe lista sancțiunilor contra Coreii de Nord

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.