Italia majorează deficitul public la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 30 de ani

Publicat:

Guvernul italian a acceptat vineri să majoreze deficitul public la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 30 de ani, pentru a finanţa redresarea în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

Miniştrii au aprobat o abatere de la plafonul actualului buget în valoare de 55 de miliarde de euro (60 miliarde de dolari), ceea ce va duce la un deficit de 10,4% din PIB, a anunţat într-o postare pe Facebook secretarul cabinetului, Riccardo Fraccaro.


Citește și : Cel mai grav bilanţ de COVID-19 din lume: SUA au depășit pragul de 50.000 de decese

“Vom cere Parlamentului să autorizeze această modificare bugetară semnificativă pentru a ajuta afacerile, măsurile de finanţare a asistenţei sociale pentru angajaţi, sprijinirea sistemului de sănătate şi introducerea unor sisteme de siguranţă pentru toţi cetăţenii care se confruntă cu dificultăţi”, a declarat oficialul italian.

Ultima dată când Italia a avut un deficit de această magnitudine a fost în 1991. Anul trecut, deficitul bugetar a scăzut la 1,6% din PIB, cel mai redus nivel din 2007, în timp ce datoria publică s-a situat la 134,8% din PIB, cel mai ridicat nivel din zona euro după Grecia.

Conform unor documente consultate de Reuters, pe lângă un deficit de 10,4% din PIB, şi datoria publică a Italiei ar urma să crească la 155,7% din PIB, cel mai ridicat nivel de după război.

Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Marea Britanie

În 2021, deficitul bugetar al Italiei, a treia economie a zonei euro, ar urma să se situeze 5,7% din PIB, şi datoria publică la 152,7% din PIB.

Pactul european de stabilitate şi creştere cere ca deficitul public să fie de maximum 3% din PIB, iar datoria publică să nu depăşească 60% din PIB. Cu toate acestea, oficialii europeni au semnalat deja că regulile vor fi suspendate, pe măsură ce guvernele se străduiesc să limiteze consecinţele economice ale pandemiei de coronavirus şi să evite insolvenţele şi concedierile în masă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.