StiripesurseExterneItalia şi-a făcut propriul vaccin şi va fi gata în septembrie

Italia şi-a făcut propriul vaccin şi va fi gata în septembrie

Publicat:

Vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de compania farmaceutică italiană ReiThera poate fi disponibil din septembrie, a anunţat miercuri preşedintele Agenţiei Italiene a Medicamentelor (AIFA), Giorgio Palau, relatează EFE, potrivit agerpres.

Palau a anunţat într-un interviu televizat că “este posibilă administrarea a câtorva milioane de doze ale vaccinului dezvoltat de Reithera începând din septembrie”.

Citeşte şi: Bernie Sanders a făcut o avere cu poza de la Capitoliu

Potrivit lui, la acestea se vor adăuga alte 200 de milioane de doze de vaccin pe care Italia le-a comandat de la alte companii farmaceutice, a căror livrare a fost întârziată.

Pentru ca vaccinul de la Reithera să fie disponibil, a precizat Palau, “avem nevoie de câteva luni în plus pentru că faza 1 de abia a fost încheiată, iar la fazele 2-3 vor participa zeci de mii de persoane.


Din acest motiv, acest vaccin “nu este util în această fază critică, dar cu siguranţă va fi mai târziu”, a explicat el. De asemenea, “avem o companie italiană capabilă să realizeze alte aporturi”, a precizat Palau.

Italia a anunţat marţi că va investi 81 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestui vaccin.

Pe de altă parte, în faţa întârzierii livrărilor dozelor de vaccin de la companiile Pfizer şi AstraZeneca, guvernul italian s-a văzut obligat să reprogrameze planul de vaccinare şi să-şi revizuiască ţintele propuse.

Ministrul adjunct al sănătăţii, Pierpaolo Sileri, a explicat că întârzierile din livrările vaccinului companiei Pfizer vor provoca amânări de până la patru săptămâni pentru persoanele de peste 80 de ani şi de între 6 – 8 săptămâni pentru restul populaţiei.

Citeşte şi: Slovacia a testat pentru covid mai mult de jumătate din populaţie într-o campanie fulger

Sileri a precizat că dozele pe care le va primi Italia în următoarele săptămâni ar trebui să fie suficiente pentru a completa etapa de vaccinare din primăvară şi pentru rapelul administrat personalului sanitar şi rezidenţilor din casele de bătrâni.

La o lună de la începerea campaniei de vaccinare, Italia a administrat 1.543.338 de doze; 241.858 de persoane au primit atât prima doză cât şi cea de-a doua doză de vaccin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump a schimbat avionul de urgență în Turcia, la summitul NATO, din cauza unei amenințări din Iran

Serviciul Secret a decis înlocuirea aeronavei primite din Qatar cu modelul Air Force One dotat cu sisteme avansate de apărare. Măsura a fost luată...

Trump îl va primi marți la Casa Albă pe Netanyahu. Ce se află în spatele întâlnirii dintre cei doi lideri

Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să fie primit marţi de către preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, în plină reluare a ostilităţilor între...

Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene. Cât este indemnizația lunară

Înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene au început, în premieră putând aplica și absolvenții de învățământ profesional și tehnic, nu doar...

Autoritățile din Panama spun că mai mulți cetățeni au fost păcăliți să lupte în războiul din Ucraina

Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.