Italia va furniza material militar Ucrainei

Publicat:

Italia va furniza material militar Ucrainei, a anunţat luni guvernul de la Roma condus de premierul Mario Draghi, fără a preciza însă nici natura, nici valoarea echipamentelor, relatează AFP, potrivit agerpres

Într-un consiliu de miniştri, guvernul a decis “cesionarea unor mijloace, a unor materiale şi echipamente militare autorităţilor guvernamentale ucrainene” în cadrul unui “decret privind măsurile de urgenţă în legătură cu evoluţiile crizei ucrainene”, a transmis executivul italian.


Citește și: Lavrov şi-a anulat deplasarea la sediul ONU din Geneva

Guvernul de la Roma nu a precizat nici natura şi nici valoarea echipamentelor furnizate.

Decizia Italiei de a furniza un ajutor militar survine după măsuri similare luate de SUA, Uniunea Europeană în ansamblul său şi de multe state din blocul comunitar, precum Germania şi Franţa.

Italia a efectuat duminică transferul imediat al unui ajutor de 110 milioane de euro pentru guvernul ucrainean, “un semn concret de solidaritate şi de sprijin”, potrivit ministrului italian de Externe, Luigi Di Maio.

Ministrul a justificat această decizie afirmând că “Ucraina este asediată fără nicio vină, atacată cu bombardamente continue din partea guvernului rus”.

Citește și : Teheranul aşteaptă anumite ‘decizii politice’ ale Occidentului

“Pacea este obiectivul la care continuăm să lucrăm în fiecare zi şi răspundem cu sancţiuni la armele ruse. Uniunea Europeană şi toţi aliaţii săi trebuie să facă front comun şi să dea dovadă de coeziune”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.