StiripesurseSintezeIzolat de lumea arabă, Qatarul semnează un acord strategic cu Rusia

Izolat de lumea arabă, Qatarul semnează un acord strategic cu Rusia

Publicat:

Qatar şi Rusia au semnat miercuri un acord în domeniul apărării, cu ocazia vizitei efectuate la Doha de ministrul rus de resort, Serghei Şoigu, transmite AFP, citând un comunicat publicat joi de autorităţile emiratului.

Potrivit Moscovei, aceasta a fost prima vizită în Qatar a unui ministru rus al apărăriim relatează agerpres.

Citeşte şi: Accident feroviar în Finlanda. Cel puţin patru oameni au murit – FOTO

Acordul a fost semnat miercuri, la finalul întrevederilor avute de oficialul rus cu emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, şi cu omologul său, Khaled ben Mohammed al-Atiyyah.

‘Cei doi miniştri au semnat un acord de cooperare militară’, a indicat Ministerul Apărării de la Doha, într-un comunicat.


Potrivit aceleaşi surse, a fost semnat, de asemenea, un memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul apărării antiaeriene şi al furnizării de arme.

Acordul militar cu Rusia este cel mai recent anunţat de Qatar de la începutul crizei cu vecinii săi arabi, în luna iunie.

Citeşte şi: Expansiunea NATO în Europa provoacă o iritare virulentă a Moscovei

În acest interval, Qatar a anunţat un acord de 10 miliarde de euro pentru achiziţionarea de avioane de luptă americane F-16, o altă înţelegere de 5 miliarde de euro cu Italia pentru şapte nave de război, precum şi un acord pentru cumpărarea a 24 de avioane de vânătoare Typhoon din Marea Britanie.

La data de 5 iunie, Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar, pe care îl acuză că susţine grupări islamiste extremiste şi se apropie de Iran.

Micul emirat respinge acuzaţiile, denunţând o tentativă de ‘punere sub tutelă’ de către ‘cvartetul’ arab.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.