Jale pentru Macron la europarlamentare: Partidul lui Marine Le Pen a luat scor dublu față de cel al președintelui

Publicat:

Jale pentru Macron la europarlamentare: Partidul lui Marine Le Pen a luat scor dublu față de cel al președintelui

Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, de extremă dreapta, a obţinut între 31,5% şi 32,4% din voturi (31 de mandate) la alegerile europene de duminică din Franţa, mai mult decât dublu faţă de partidul preşedintelui Emmanuel Macron, care se clasează pe locul al doilea cu 15,2% din voturi (14 europarlamentari), conform unor exit-polluri realizate de institutele de sondare Ifop şi Ipsos, informează EFE şi AFP.

Acelaşi rezultat îl prognozează şi compania de sondare a opiniei publice OpinionWay, citată de Reuters, potrivit stiripesurse.


Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Pe poziţia a treia, cu 14% din voturi, se situează lista social-democratului Raphael Glucksmann.

Comparativ cu scrutinul european din 2019, când a obţinut 23,34% din sufragii, Adunarea Naţională a înregistrat câştiguri masive, în timp ce blocul Renaissance al lui Macron a scăzut de la 22,42% acum cinci ani, la circa 15% în 2024, remarcă Reuters.

Lista condusă de Raphael Glucksmann, membru socialist al Parlamentului European, a crescut de la 6,19% în 2019 la circa 14% la actualul scrutin.

“Urmaşul” politic al Marinei Le Pen şi actualul lider al RN, Jordan Bardella, a declarat după anunţarea exit-pollurilor că rezultatul alegerilor europene din Franţa arată dorinţa pentru schimbare a cetăţenilor. “Francezii vor ca UE să-şi schimbe cursul”, a spus el, adăugând totodată că avantajul RN asupra partidului macronist înseamnă că francezii resping cu adevărat politicile lui Macron.

“Preşedintele Macron este slăbit în această seară”, a insistat Bardella, afirmând că Macron ar trebui să convoace noi alegeri legislative în Franţa după rezultatele de duminică seara.

“Suntem pregătiţi să conducem Franţa către o schimbare de guvern”, a declarat liderul RN, citat de Reuters

“Un vânt de speranţă a răsărit şi abia a început”, a spus Bardella de îndată ce a aflat rezultatul sondajelor, el vorbind totodată “despre o Europă a naţiunilor”.

Dacă acest rezultat se va confirma, şeful listei RN, Jordan Bardella, ar obţine cele mai bune rezultate în scrutinele europene din Franţa din ultimii 40 de ani şi ar trimite în corzi guvernul lui Macron, notează EFE.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Alte liste cu reprezentare europeană au fost Franţa Nesupusă (LFI), creditată cu un procent cuprins între 8,1% şi 8,7%; dreapta clasică a Republicanilor (7,2%); şi Reconquete, ultranaţionalistă (aproximativ 5,5%). Ifop include şi ecologiştii în sondajele sale (5,3%), dar nu şi Ipsos.

Preşedintele Emmanuel Macron se va adresa francezilor duminică seara, la finalul alegerilor europene, a anunţat Palatul Elysee.

“În urma rezultatelor de la alegerile europene, preşedintele Republicii se va adresa în această seară francezilor”, a anunţat preşedinţia, fără alte detalii.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tinerii, încurajați să devină lideri activi la Forumul Tinerilor din Republica Moldova 2024

Tinerii, încurajați să devină lideri activi la Forumul Tinerilor din Republica Moldova 2024 În acest weekend, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți a găzduit cel...

Ciolacu: România resimte pericolele războiului hibrid care îmbracă diferite forme

Ciolacu: România resimte pericolele războiului hibrid care îmbracă diferite forme România resimte pericolele războiului hibrid care îmbracă diferite forme, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei,...

Ministrul Bolea invită marţi agricultorii la MAIA

Ministrul Bolea invită marţi agricultorii la MAIA Proiectul de modificare a legii licențierii importului de cereale a fost înregistrat în Parlament, anunță Ministerul Agriculturii și...

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE într-o vizită de documentare în Republica Moldova

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE într-o vizită de documentare în Republica Moldova Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Pierre-Alain...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.