StiripesurseDiasporaJanez Jansa: Căderea Ucrainei ar provoca un efect de domino

Janez Jansa: Căderea Ucrainei ar provoca un efect de domino

Publicat:

Dacă Ucraina va cădea în mâinile Rusiei, vor urma Republica Moldova, Georgia, Balcanii de Vest şi republicile baltice, a avertizat duminică premierul sloven, Janez Jansa, fără a exclude un al treilea război mondial, relatează EFE, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat presei slovene Nova24, Planet TV şi Siol, el a spus că Rusia va ataca mai întâi ţările din jurul Uniunii Europene care nu au aderat încă la UE şi la NATO, iar apoi va fi rândul ţărilor baltice.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

”Acolo am avea un conflict serios şi, posibil, începutul celui de-al treilea război mondial”, a spus Jansa.

Pe de altă parte, dacă Ucraina rezistă, nu va exista o escaladare şi vor avea loc negocieri, motiv pentru care apărarea Ucrainei este de o importanţă crucială pentru Europa şi pentru întreaga lume, a subliniat el.


Premierul sloven a avertizat că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea încerca să provoace conflicte în Balcanii de Vest ca strategie de diversiune.

Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii

”Părţile din Balcani care nu fac încă parte din UE sunt o potenţială pradă pentru aspiraţiile lui Putin. Este posibil să incite la conflicte şi tulburări acolo pentru a ţine UE ocupată cu Balcanii, în timp ce Rusia se va concentra pe vecinătatea sa”, a apreciat el.

În Balcanii de Vest, a spus Jansa, punctele nevralgice sunt republica sârbă separatistă din Bosnia-Herţegovina, tensiunile dintre Serbia şi Kosovo şi situaţia complicată din Muntenegru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.