StiripesurseȘtirile zileiJaponezii de la Fujifilm au găsit un medicament pentru coronavirus

Japonezii de la Fujifilm au găsit un medicament pentru coronavirus

Publicat:

Grupul nipon Fujifilm a anunţat miercuri că medicamentul său Avigan, deja autorizat pentru forme severe de gripă, a permis o reducere “semnificativă din punct de vedere statistic” a timpului de vindecare pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

Pentru cei 156 de pacienţi incluşi într-un studiu clinic de fază III desfăşurat în Japonia, durata medie de convalescenţă a fost de 11,9 zile în rândul celor trataţi cu Avigan şi de 14,7 zile pentru cei din grupul care au primit un placebo, au detaliat într-un comunicat reprezentanţii companiei japoneze.

Citește și: Macron și Erdogan au discutat la telefon despre situația din Mediterana de Est

În cadrul acestui studiu, sfârşitul convalescenţei a fost definit drept momentul în care noul coronavirus nu mai era detectat prin intermediul testelor PCR, însoţit de o scădere a simptomelor (determinată prin valori de temperatură, saturaţie de oxigen, imagistică pulmonară).

Studiul clinic s-a concentrat pe pacienţi diagnosticaţi cu forme non-severe de pneumonie, asociate maladiei COVID-19.


Demarat în martie şi între timp finalizat, studiul clinic nu a evidenţiat noi riscuri de sănătate asociate administrării de Avigan, au precizat reprezentanţii companiei Fujifilm.

Grupul nipon va realiza de acum “o analiză detaliată a datelor” obţinute prin acest studiu şi prevede să depună “încă din luna octombrie” o cerere de autorizare comercială a medicamentului în Japonia care să includă menţiunea că acesta poate fi utilizat contra noului coronavirus.

Medicamentul cu administrare orală Avigan (favipiravir) este autorizat din 2014 în Japonia, însă doar pentru a trata cazurile severe de gripă împotriva cărora medicamentele standard s-au dovedit a fi ineficiente.

Avigan este contraindicat pentru femeile însărcinate, întrucât studii realizate pe animale au dezvăluit că el afectează dezvoltarea fetusului.

Citește și: Ziua Independenţei a fost marcată în Bulgaria de protestele anticorupție

Guvernul japonez, care a mizat foarte mult pe acest medicament în ultimele luni, a cerut companiei Fujifilm să îşi crească producţia şi a propus să furnizeze loturi gratuite mai multor ţări care doresc să îl folosească.

Japonia a aprobat deja în luna mai tratamentul Veklury (remdesivir) dezvoltat de compania americană Gilead şi şi-a asigurat totodată în ultimele luni livrări de sute de milioane de doze cu diverse vaccinuri dezvoltate pe plan mondial împotriva maladiei COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Google va plăti către SpaceX 920 de milioane de dolari pe lună pentru acces la Colossus

Collosus 1 este cel mai puternic supercomputer al lumii, un centru format din peste jumătate de milion de procesoare, operat de compania lui Elon...

UE păstrează despăgubirile de până la 600 de euro pentru zborurile întârziate. Ce obligații noi vor avea companiile aeriene

Pasagerii companiilor aeriene din Uniunea Europeană sunt tot mai aproape de păstrarea actualului sistem de despăgubiri pentru întârzieri și anulări de zbor, după ce...

Harta interactivă a trenurilor de noapte cu care poți călători prin Europa în 2026

Un sondaj din 2025 pentru producătorul feroviar Hitachi Rail arată că aproape jumătate dintre respondenți intenționează să călătorească mai mult cu trenul și mai...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.