StiripesurseȘtirile zileiJaponia publică nivelul radiaţiilor de la Fukushima

Japonia publică nivelul radiaţiilor de la Fukushima

Publicat:

Ambasada Japoniei la Seul a început recent să publice valorile zilnice ale radiaţiilor în regiunea Fukushima, ca reacţie la creşterea îngrijorării sud-coreenilor privind efectele catastrofei nucleare din 2011, informează luni AFP, potrivit agerpres.

Site-ul de internet al misiunii diplomatice prezintă nivelul radiaţiilor înregistrat în fiecare zi în cele două oraşe din regiunea Fukushima, precum şi la Tokyo şi la Seul ca baze pentru comparaţie.

Citește și: O mașină cu numere de Belgia a fost folosită într-un atac armat din Rotterdam

“Interesul pentru nivelurile radiaţiilor în Japonia a crescut recent, în special în Coreea de Sud”, justifică ambasada demersul.

Relaţiile între Japonia şi Coreea de Sud sunt afectate de diferendul istoric privind muncitorii coreeni obligaţi să muncească în întreprinderi nipone în timpul ocupaţiei japoneze a peninsulei coreene, din 1910 până în 1945. Din vara lui 2019, cele două ţări şi-au aplicat reciproc restricţii comerciale, iar Coreea de Sud a aplicat controale mai stricte ale radioactivităţii alimentelor importate din Japonia.


Mai mulţi deputaţi de la Seul au cerut impunerea unor interdicţii de călătorie în anumite regiuni din Japonia şi boicotarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020, din cauza presupuselor riscuri de radioactivitate.

“Guvernul japonez speră că înţelegerea de către sud-coreeni a nivelurilor de radiaţie din Japonia se va îmbunătăţi pe măsură ce vom continua să furnizăm informaţii exacte, bazate pe dovezi ştiinţifice şi explicate clar”, a explicat ambasada niponă într-un text publicat în limbile japoneză şi coreeană.

Citește și: Incendiu puternic la o fabrică din China. 19 oameni au murit!

Conform celui mai recent buletin publicat, care include date furnizate de autorităţile din ambele ţări, nivelul de radiaţii în oraşul Fukushima, la 70 de km de la centrala unde a avut loc accidentul nuclear, este de 0,125 microsievert pe oră, aproape egal cu cel de 0,12 microsievert înregistrat la Seul. La Tokyo, nivelul este şi mai scăzut, de 0,036 microsievert, iar la Iwaki, la numai 30 de km de centrală, de 0,06. Conform Comisiei Internaţionale de Protecţie Radiologică, doza limită anuală este de 1 milisievert (mSv, valoare egală cu 1000 de microsievert), cu excepţia expunerii la radiaţii medicale şi naturale, iar media anuală a radiaţiei naturale este de 2,4 mSv.

În zonele evacuate după catastrofa din 11 martie 2011, fiind vorba de o situaţie excepţională, guvernul de la Tokyo a permis locuitorilor să revină după scăderea dozei pe plan local la 20 mSv pe an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.